Gorjul dă bine cu pumnul
/ 5 decembrie 2010În perioada 29 noiembrie – 3 decembrie, la Arad au avut loc finalele Campionatului Naţional Universitar, competiţie organizată cu sprijinul BC Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad
Misiune imposibilă pentru Energia la Mediaş
/ 4 decembrie 2010Slobodan Nikolic nu-şi face prea mari iluzii cu privire la câştigarea meciului de la Mediaş, tehnicianul sârb al Energiei considerând adeversarul drept unul dintre cei mai puternici pe propriul teren
Victorie a celor de la Pandurii II în derby-ul cu Jiul Rovinari
/ 3 decembrie 2010La Târgu Jiu, pe o vreme ploiasă şi pe un teren sintetic ce nu a făcut faţă precipitaţiilor căzute în ultima vreme, cortina turului în Liga a III-a a căzut după un derby gorjean în care au fost angrenate Pandurii II şi Jiul Rovinari
Lipsă de comunicare sau dorinţă de despărţire?
/ 2 decembrie 2010La primul antrenament susţinut de Energia sub bagheta lui Liviu Andrieş au participat toţi jucătorii, mai puţin ex-steliştii Novanc, Savenco şi Ciobanu
Deciziile cu privire la lotul Energiei – luate de conducere, nu de Andrieş
/ 1 decembrie 2010Liviu Andrieş ţine să precizeze că despărţirea Energiei de cei cinci jucători ce a fost anunţată de club şi posibilele plecări ce ar putea completa acea listă nu fac parte dintre deciziile sale
Liviu Andrieş: “Aştept acest telefon de doi-trei ani”
/ 1 decembrie 2010Noul antrenor al Energiei, Liviu Andrieş, spune că şi-a dorit mereu să revină la echipa la formarea căreia a pus umărul şi pentru care a evoluat ca jucător şi pe care a condus-o şi de pe banca tehnică
Disponibilizări la Energia
/ 29 noiembrie 2010După ce s-a despărţit de antrenorii Vasile Stângă şi Mircea Bedivan, Energia a umblat şi la lotul de jucători
Andrieş, confirmat ca antrenor al Energiei de Gore Popescu
/ 29 noiembrie 2010Aşa cum www.sportingorj.ro anunţa de sâmbătă, Liviu Andrieş va fi noul antrenor al Energiei începând cu data de 1 decembrie
Oboseală mentală la Energia
/ 29 noiembrie 2010Insuccesul Energiei în faţa celor de la BC Mureş Târgu Mureş a fost pus de antrenorul Slobodan Nikolic şi pe seama unei stări de oboseală acumulată de jucătorii echipei gorjene, oboseală de care se teme şi înaintea meciului cu Gaz Metan Mediaş
Slobodan Nikolic: „Nu am avut energie pozitivă pentru a câştiga”
/ 28 noiembrie 2010Antrenorul Energiei a felicitat echipa din Târgu Mureş pentru jocul practicat la Târgu Jiu considerând meritată victoria acestora în condiţiile în care echipa sa a arătat ca una lipsită de energie
Szalkay József: “Am făcut un pas foarte important spre primul loc la finalul turului”
/ 28 noiembrie 2010Szalkay József, presedintele celor de la BC Mureş, a declarat la finalul partidei câştigate de mureşeni la Târgu Jiu că echipa sa a dominat tactic întâlnirea cu Energia şi speră să facă acelaşi lucru şi cu Asesoft şi Gaz Metan
Andrieş, la câteva ore de revenirea pe banca Energiei
/ 28 noiembrie 2010Liviu Andrieş, cel care a dus pentru prima dată Energia în cupele europene, este foarte aproape de revenirea pe banca echipei gorjene după ce cuplul Stângă-Bedivan a renunţat să mai antreneze la Târgu Jiu
Energia, stopată pe propriul teren de mureşeni
/ 27 noiembrie 2010Energia Rovinari nu s-a mai ridicat la nivelul evoluţiei din partida cu Asesoft Ploieşti şi, fără a arăta ca o echipă în adevăratul sens al cuvântului, a pierdut fără drept de apel în faţa celor de la BC Mureş Târgu Mureş cu scorul de 71-79 (23-19, 17-22, 12-19, 19-19)
Jiul Rovinari – Minerul Motru 1-0 – GALERIE FOTO
/ 26 noiembrie 2010Imagini de la derby-ul gorjean Jiul Rovinari – Minerul Motru
ULTIMA ORĂ: Vasile Stângă nu va mai fi antrenorul Energiei
/ 26 noiembrie 2010Conducerea clubului Energia a anunţat încetarea pe cale amiabilă a contractului cu cuplul de antrenori Vasile Stângă – Mircea Bedivan
Jiul câştigă la limită derby-ul cu Minerul Motru
/ 26 noiembrie 2010Jiul Rovinari aşteaptă jocul din ultima etapă cu Pandurii II Târgu Jiu de pe locul 1, poziţie pe care o împarte cu CSM Slatina după succesul obţinut pe teren propriu în faţa celor de la Minerul Motru cu 1-0 (0-0)
Energia – BC Mureş, un meci important în economia campionatului
/ 26 noiembrie 2010Toată lumea consideră partida dintre Energia şi BC Mureş drept una de soarta căreia depinde în mare măsură calificarea gorjenilor în play-off, asta chiar dacă nici măcar nu s-a încheiat prima parte a campionatului
Jiul Rovinari vrea victoria în derby-ul cu Minerul Motru
/ 25 noiembrie 2010Penultima etapă a turului de campionat aduce un meci important pentru Jiul Rovinari nu doar prin prisma impactului pe care-l poate avea asupra clasamentului, ci şi prin faptul că va întâlni o altă echipă gorjeană
Lăudat de jucători
/ 25 noiembrie 2010Privit cu circumspecţie la numirea sa pe banca Energiei, numele lui Slobodan Nikolic devine din ce în ce mai respectat la Târgu Jiu
Încurajat de atitudinea suporterilor
/ 25 noiembrie 2010Chiar dacă Energia a pierdut în faţa celor de la Asesoft Ploieşti, cu largul concurs al arbitrilor, tehnicianul echipei gorjene a avut motive de satisfacţie la plecarea de la Sala Sporturilor după meciul respectiv