RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Lipsă de comunicare sau dorinţă de despărţire?

/ 2 decembrie 2010

La primul antrenament susţinut de Energia sub bagheta lui Liviu Andrieş au participat toţi jucătorii, mai puţin ex-steliştii Novanc, Savenco şi Ciobanu.

Dacă în cazul celor doi pivoţi este cunoscut faptul că despărţirea este deja una făcută cunoscută la nivel de comunicat oficial, în privinţa lui Ionuţ Ciobanu lucrurile nu sunt deloc clare. “De Ciobanu nu ştiu nimic. Am aflat că ar fi ceva probleme cu el, că ar vrea să nu mai continue la Energia. Conducerea va decide cu jucătorii, le-am transmis şi băieţilor că vreau să ştiu în termen scurt cine continuă şi cine pleacă. Orice antrenor şi-ar dori să aibă un lot valoros şi bun. Normal că mi-aş dori să am echipă puternică”, a fost declaraţia prin care Liviu Andrieş a ţinut să se depărteze de presupunerea că el ar sta la baza deciziei de a se despărţi de Ciobanu sau de ceilalţi jucători puşi deja pe lista disponibilizării de conducerea clubului. În tot acest timp, în care antrenorul spune că nu ştie nimic de situaţia lui Ciobanu, portarul Energiei şi al echipei naţionale spune că el a fost informat că este liber în această perioadă, ca şi ceilalţi jucători covocaţi la lotul naţional: „Eu ştiu că în această perioadă sunt liber pentru că ni s-a dat liber pentru cei de la lotul naţional. Şi ştiu că atunci când vechiul antrenor Vasile Stângă ne-a anunţat, conducerea a fost de acord. Deci în nici un caz nu sunt absent nemotivat, aşa cum poate cred unii. În al doilea rând, chiar nu am zis nimic sau nu mi-am exprimat intenţia de a pleca de la Energia. Îmi pare totuşi rău că pe mine nu m-a anunţat nimeni de nimic, tot ce ştiu am aflat din presă. Cei din conducere, dacă era ceva, trebuiau să îmi spună, nu? Dacă reunţă sau nu la mine, dacă mai au nevoie de serviciile mele… Dar se pare că nu sunt interesaţi de acest aspect”, a declarat Ionuţ Ciobanu. Acesta a ţinut să precizeze că situaţia sa la echipa de club nu va fi influenţată de situaţia lui Vasile Stângă, însă ar putea avea ceva în comun cu o eventuală dorinţă a conducerii de diminuare a salariului său: “Eu nu am treabă nici cu domnul Stângă, nici cu nimeni, deocamdată sunt jucătorul Energiei, asta ştiu sigur. Singura posibilitate de a nu mai juca la Energia ar fi legată de bani. Am înţeles că se doreşte diminuarea salariilor, iar eu nu sunt de acord cu asta. După câte am văzut, eu nu am fost pe acea listă de jucători care şi-au făcut bagajele sau li s-au făcut bagajele, deci contractul meu ar trebui să se desfăşoare normal, aşa cum l-am semnat iniţial. Şi apoi încă mai aştept acea primă de obiectiv din sezonul trecut plus salariul pe două luni, octombrie şi noiembrie, care încă nu s-au dat”, a mai precizat Ionuţ Ciobanu.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.