Încă o înfrângere pe teren propriu pentru Pandurii II
/ 5 noiembrie 2010După eşecul din meciul cu Minerul Mătăsari şi după schimbarea la nivelul băncii tehnice, acolo unde a fost repus în funcţie Gabi Zahiu, Pandurii II a călcat din nou strâmb pe teren propriu pierzând cu 1-3 meciul cu CSM Slatina
Trofin: „Vrem să demonstrăm că ne merităm locul în clasament”
/ 4 noiembrie 2010Cotată înaintea debutului de campionat cu puţine şanse de a se implica în lupta pentru promovare, Jiul Rovinari este de câteva etape bune pe primul loc în serie, iar acum toată suflarea fotbalistică din Rovinari visează frumos
Grigoraş i-a remarcat pe tinerii de la echipa a doua
/ 29 octombrie 2010Grigoraş a apelat la meciul cu Universitatea Craiova la o echipă formată din jucătorii care fie nu au jucat, fie nu au confirmat în campionat şi jucători de perspectivă aduşi de la echipa a doua, aceştia din urmă fiind printre remarcaţii săi, chiar dacă echipa a pierdut calificarea
Pandurii II Târgu Jiu – Minerul Jilţ Mătăsari 0-1 – GALERIE FOTO
/ 22 octombrie 2010Pandurii II Târgu Jiu au cedat surprinzător pe teren propriu în faţa celor de la Minerul Mătăsari şi au ratat ocazia de a trece pe primul loc în seria a IV-a a Ligii a III-a
Eşec pe propriul teren pentru Pandurii II
/ 22 octombrie 2010Echipa a doua a Pandurilor a cedat pe teren propriu în faţa celor de la Minerul Jilţ Mătăsari în derbyul gorjean al seriei a IV-a din Liga a III-a, echipa lui Marcel Ploae impunându-se cu scorul de 1-
Voinea şi Vlăduţi, cedaţi echipei a doua pentru jocul cu Minerul Mătăsari
/ 21 octombrie 2010Văzuţi de Grigoraş ca soluţii de viitor pentru atacul pandurilor, Voinea şi Vlăduţi au fost chemaţi de antrenorul Pandurilor la prima echipă, dar cum nu se află în vizorul acestuia ca soluţii pentru meciurile următoare, la solicitarea lui Bejinaru, cei doi au fost lăsaţi la echipa a doua
Pandurii II au revenit la Târgu Jiu
/ 20 octombrie 2010După ce au fost exilaţi la Moi, cei de la Pandurii II au revenit pentru antrenamente la Târgu Jiu datorită faptului că terenul din apropierea Rovinariului era impracticabil
Echipă foarte tânără la liga a III-a pentru Pandurii II
/ 18 octombrie 2010Chiar dacă au drept obiectiv promovarea în Liga a II-a, cei de la Pandurii II au avut curajul de a aborda actualul campionat cu un lot extrem de tânăr
Jiul Rovinari a remizat la Oltchim şi se menţine lider în seria sa
/ 16 octombrie 2010Jiul Rovinari a obţinut o remiză albă la Râmnicu Vâlcea în confruntarea cu Oltchim, rezultat care îi permite să se menţină în fruntea clasamentului seriei a IV-a din Liga a III-a după opt etape
Pandurii II s-au impus cu 3-1 în deplasarea de la Prometeu
/ 16 octombrie 2010Echipa a doua a Pandurilor recuperează paşii falşi făcuţi în debutul campionatului, când au pierdut la Bârca, în etapa a VIII-a reuşind să se impună cu 3-1 la Craiova în faţa celor de la Prometeu
Jiul Rovinari, decisă să nu părăsească primul loc
/ 14 octombrie 2010Instalaţi confortabil în fotoliul de lider al seriei a IV-a din Liga a III-a, fotbaliştii de la Jiul Rovinari sunt decişi să continue seria de victorii începută din runda a treia şi să se menţină în onoranta postură ocupată în prezent
Pandurii II au făcut scor cu Oltchim Râmnicu Vâlcea
/ 8 octombrie 2010În vreme ce echipa mare duce lipsă de atacanţi şi de goluri, Pandurii II marchează cu toate liniile şi face spectacol în Liga a III-a, trupa lui Florin Bejinaru impunându-se pe teren propriu în faţa celor de la Oltchim Râmnicu Vâlcea cu scorul de 4-
Pandurii II au remizat în deplasare cu FC Caracal
/ 6 octombrie 2010Într-un meci restant contând pentru etapa a III-a a seriei a IV-a din Liga a III-a, Pandurii II Târgu Jiu a remizat în deplasare, scor 1-1 (0-0), cu FC Caracal
Jiul Rovinari, victorie şi lider în Liga a III-a
/ 1 octombrie 2010Trupa lui Cătălin Trofin continuă seria bună a evoluţiilor din acest campionat şi Jiul Rovinari are rezultate excelente în acest debut de campionat, ultima etapă consemnând o nouă victorie în deplasare şi o premieră pentru echipa rovinăreană, care a urcat pe primul loc în clasament
Weekend plin pentru echipele gorjene din Liga a III-a
/ 24 septembrie 2010Etapa a V-a a Ligii a III-a este una care va avea angrenate toate echipele gorjene, asta după ce în ultimele runde Minerul Motru şi Pandurii II Târgu Jiu au avut etape în care au stat, iar echipa a doua a Pandurilor a avut şi un meci amânat datorită problemelor avute de prima echipă
Meciul FC Caracal – Pandurii II a fost reprogramat
/ 21 septembrie 2010Aşa cum era de aşteptat, meciul din cadrul etapei a III-a a seriei a IV-a din Liga a III-a dintre FC Caracal şi Pandurii II Târgu Jiu a fost reprogramat
Weekend perfect pentru gorjeni în Liga a III-a
/ 19 septembrie 2010Toate cele trei echipe gorjene care au jucat în etapa a IV-a a Ligii a III-a au realizat victorii importante, cel mai răsunător succes fiind cel al Jiului Rovinari, care a învins în deplasare pe CSM Slatina
Doar Minerul Mătăsari şi Jiul Rovinari joacă astăzi în Liga a III-a
/ 10 septembrie 2010În etapa a III-a a seriei a IV-a din Liga a III-a vor evolua astăzi doar două dintre echipele gorjene, Minerul Motru stă deoarece nu are adversar, iar Pandurii II Târgu Jiu a căzut victimă din nou problemelor avute de echipa mare, ei nefiind programaţi pentru meciul din deplasare cu FC Caracal
Minerul Mătăsari s-a impus în derby-ul gorjean din Liga a III-a
/ 5 septembrie 2010Minerul Mătăsari a înscris repede în meciul contra celor de la Jiul Rovinari şi, prin reuşita lui Ungureanu din minutul 5, a reuşit să-şi treacă în cont prima victorie din această stagiune
Succes scontat pentru Pandurii II
/ 5 septembrie 2010Echipa secundă a Pandurilor a trecut pe teren propriu în etapa a doua a seriei a IV-a din Liga a III-a cu 2-1 de CS Piatra Olt, o echipă nou promovată în acest eşalon, dar cu mari ambiţii şi cu investiţii impotrante, cel puţin la nivel de infrastructură