RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Arhivă " sibiu "

Chiricheş pleacă doar dacă toată lumea e mulţumită

/ 6 iulie 2011

În vreme ce fundaşul Vlad Chiricheş declară că-şi doreşte foarte mult ca din iarnă să poată juca la o echipă mai puternică, preşedintele Pandurilor spune că nu-l va ţine cu forţa pe jucător la Târgu Jiu

Pandurii şi-a redirecţionat jucătorii de care Grigoraş nu are nevoie în viitorul sezon

/ 3 iulie 2011

În afara celor 26 de jucători pe care Pandurii îi deplasează în cantonamentul din Austria, gorjenii mai au sub contract o serie de jucători cărora li se caută echipe

Pauză de trei zile pentru Chiricheş

/ 29 iunie 2011

Dacă în prima parte a cantonamentului sibian al Pandurilor Grigoraş spunea că este mulţumit că nu are probleme medicale în rândul jucătorilor săi, acum, spre finalul acestuia, au început să apară mici probleme de acest gen

Băcilă devine familist din acest weekend

/ 29 iunie 2011

Cosmin Băcilă nu mai este printre colegii săi la Sibiu, el fiind învoit de antrenor pentru a putea să se pregătească de nuntă, de sâmbătă el urmând a deveni unul dintre familiştii echipei

N-au găsit adversari pentru amical

/ 22 iunie 2011

Pandurii se află în cantonament la Sibiu şi Cisnădie, acolo unde se pregătesc pentru noul sezon şi unde şi-ar dori să joace măcar un meci de verificare

Pandurii pleacă azi în primul cantonament

/ 20 iunie 2011

De astăzi, Pandurii vor schimba cartierul general şi până pe 1 iulie elevii lui Grigoraş se vor pregăti la Sibiu şi Cisnădie

Cardoso, pandur pentru încă doi ani

/ 20 iunie 2011

Fundaşul brazilian Alexandre Cardoso şi-a rezolvat situaţia la Pandurii semnând pentru încă doi ani cu gruparea gorjeană

Pandurii anunţă o reunire fără surprize

/ 14 iunie 2011

Mâine, de la ora 15:00, Pandurii se vor reuni pentru a începe pregătirea noului sezon, gorjenii ţintind în noul campionat un loc în primele 10 echipe ale Ligii

Louis Darby, regele slam-dunk-ului la All Star Game

/ 10 aprilie 2011

Actuala ediţie a All Star Game-ului românesc a beneficiat de o singură prezenţă din lotul Energiei, dar Louis Darby a reuşit să păstreze la Târgu Jiu trofeul pentru cele mai reuşite slam-dunk-uri

Grigoraş: „Nu poţi să spui că porneşti favorit într-un astfel de derby”

/ 6 aprilie 2011

Victoria Pandurilor în faţa CFR-ului nu este considerată de antrenorul Petre Grigoraş drept un motiv suficient pentru a-i asigura echipei sale statutul de favorită în confruntarea cu Universitatea Craiova

Pandurii pleacă de mâine la Craiova

/ 4 aprilie 2011

Având în vedere programul dens pe care Liga I îl oferă echipelor în această perioadă, în luna aprilie fiind programate nu mai puţin de şapte etape, Pandurii au ales ca în această săptămână să petreacă la Târgu Jiu doar două zile

Darby vrea să câştige concursul de slam dunk de la All Star Game

/ 3 aprilie 2011

Singurul jucător al Energiei care va participa în acest an la All Star Game-ul României, Louis Darby, consideră că şi alţi coechipieri ai săi ar fi meritat să fie pe 9 aprilie la Sibiu

Grigoraş, nehotărât în privinţa garniturii de start pentru meciul cu CFR

/ 1 aprilie 2011

Meciul cu CFR Cluj face parte dintr-o serie de partide aproape capitale pentru Pandurii pe care gorjenii trebuie să le dispute în decurs de o săptămână, perioadă în care Grigoraş are şi destul de mulţi jucători indisponibili

Pandurii speră să-l recupereze pe Cardoso pentru meciul cu CFR Cluj

/ 27 martie 2011

În cantonamentul de la Sibiu al Pandurilor, accidentaţii Cardoso şi Băcilă au urmat un program special, oficialii gorjenilor sperând să poată să-i folosească pe cei doi cât mai curând

Grigoraş va lucra la moralul jucătorilor săi în cantonamentul de la Sibiu

/ 22 martie 2011

În perioada de o săptămână pe care Pandurii o vor petrece la Sibiu în pauza competiţională, Grigoraş se va axa pe discuţii cu jucătorii pentru a-I face să înţeleagă că pot juca din nou aşa cum au făcut-o în finalul turului de campionat

Mini-cantonament la Sibiu pentru Pandurii în pauza competiţională

/ 16 martie 2011

Pentru perioada în care campionatul va fi întrerupt în Liga I pentru meciurile echipei naţionale, Pandurii au stabilit un program ce cuprinde un cantonament de o săptămână la Sibiu

Cele patru porunci ale lui Nikolic

/ 18 noiembrie 2010

Antrenorul Slobodan Nikolic a analizat jocul echipei după eşecurile înregistrate la Sibiu şi Oradea şi a alcătuit o listă cu patru condiţii care, îndeplinite de elevii săi, ar putea aduce victoria Energiei în partida cu Asesoft Ploieşti de sâmbătă

Optimism înaintea meciului cu U Mobitelco Cluj

/ 29 octombrie 2010

Chiar dacă a pierdut fără drept de apel la Sibiu, Energia Rovinari poate câştiga pe teren propriu în faţa celor de la U Mobitelco Cluj Napoca, aceasta este părerea antrenorului sârb Slobodan Nikolic

Energia Rovinari bifează un nou succes acasă

/ 23 octombrie 2010

Energia Rovinari a obţinut un nou succes pe teren propriu, elevii lui Slobodan Nikolic trecând de această dată de BCM U Piteşti cu scorul de 82-

Theo Evans îşi doreşte la Târgu Mureş o a doua victorie în deplasare pentru Energia în acest sezon

/ 6 noiembrie 2009

Energia va evolua în acest weekend la Târgu Mureş, în compania celor de la BC Mureş Târgu Mureş, o echipă ce nu a obţinut nicio victorie în acest sezon. Theo Evans speră ca echipa gorjeană să-şi treacă în cont o nouă victorie în deplasare, a doua din acest sezon după cea de la Sibiu.

 Pagina 3 din 3 « 1  2  3 
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.