Condescu despre licenţiere: „Nu înţeleg de ce atâta secretomanie în jurul acestui anunţ”
/ 31 mai 2010Verdictul dat de Comisia de Apel a Federaţiei Române de Fotbal în problema licenţierii cluburilor din Liga I pentru sezonul 2010-2011 nu a reprezentat o surpriză pentru preşedintele Pandurilor, Marin Condescu
Pandurii îşi refac gazonul de pe Municipal
/ 26 mai 2010De mai mult timp schimbarea gazonului de pe Stadionul Municipal din Târgu Jiu se află pe lista de priorităţi a Pandurilor, însă de fiecare dată aceasta a fost amânată de perpetua luptă a echipei pentru salvarea de la retrogradare
Marin Condescu nu-l are pe listă doar pe Ionuţ Popa ca variantă de antrenor la Pandurii, ci o serie de alte nume
Sancţiuni între 5 şi 25% la Pandurii
/ 25 mai 2010Consiliul de Administraţie al Pandurilor a aprobat sancţionarea jucătorilor pentru evoluţiile din sezonul 2009-2010, sezon în urma căruia echipa gorjeană, cel puţin din punct de vedere sportiv, a retrogradat în Liga a II-a
Pandurii nu duc grija bugetului
/ 19 mai 2010Pandurii se aşteaptă la un buget asemănător cu cel din acest sezon dacă vor reuşi să se menţină în prima ligă
Cârţu, sub tirul lui Condescu
/ 19 mai 2010Situaţia în care Pandurii a ajuns, cu şanse minime de salvare de la retrogradare înaintea ultimei etape, l-a făcut pe preşedintele Marin Condescu să facă o analiză a celor întâmplate în ultimul an
Preşedintele Pandurilor lasă să se înţeleagă că şansele ca echipa sa să continue în prima ligă se leagă doar de rezultatele meciurilor de sâmbătă, rezultate care să plaseze echipa pe locul
Pandurii se mută pentru un an la Motru
/ 18 mai 2010Indiferent de felul în care Pandurii vor încheia acest sezon, implicit de liga în care va juca în campionatul viitor, jocurile de pe teren propriu ale acestora se vor disputa pentru un an la Motru
Resemnare sau strategie?
/ 18 mai 2010Decizia preşedintelui Pandurilor de a anunţa planurile pe care clubul le are chiar înaintea ultimei etape poate fi percepută fie drept dovadă a resemnării cu retrogradarea echipei la finele acestui sezon, fie drept o strategie prin care gruparea gorjeană să-şi atingă obiectivele
Cu Pandurii III, la judeţ
/ 18 mai 2010Hidişan, Păcurar, Lazic, Kamara sau Martinovic ar putea deveni puncte de atracţie la meciurile pe care Pandurii III le vor disputa din toamnă pe terenurile de la Moi, Văgiuleşti, Cloşani sau Bolboşi
Deşi spunea că sunt mari şanse ca din această iarnă să schimbe tricoul Pandurilor cu unul al altei echipe, Alex Păcurar a început pregătirile tot la Târgu Jiu şi spune că încă aşteaptă ofertele care să-i ofere şansa de a juca la o echipă mai puternică, dar şi că dacă acestea nu vor sosi, el va continua să joace pentru echipa gorjeană
Stancu se antrenează cu Pandurii, dar gândul îi este la Rapid
/ 7 ianuarie 2010Ionuţ Stancu este din nou în lotul Pandurilor şi se antrenează alături ceilalţi jucători sub comanda lui Liviu Ciobotariu deşi la sfârşitul anului trecut preşedintele Marin Condescu îl trecea pe lista jucătorilor de care grupare gorjeană se va despărţi în această iarnă
Marin Condescu: „Cred că Gică Popescu nu a avut timpul necesar să vină cu ceva concret”
/ 6 ianuarie 2010Marin Condescu regretă faptul că Gică Popescu nu candidează pentru funcţia de preşedinte al FRF, dar spune că respectă decizia fostului căpitan al naţionalei şi se va reorienta cu privire la persoana spre care se vor îndrepta atât votul Pandurilor cât şi cele ale echipelor susţinute de sindicatele din minerit şi energie
Marin Condescu aşteaptă hotărârea lui Gică Popescu
/ 5 ianuarie 2010Alegerile pentru şefia Federaţiei Române de Fotbal se apropie, la fel şi data limită de depunere a candidaturilor pentru cel mai înalt post din fotbalul românesc, însă cea mai aşteptată candidatură întârzie să fie făcută publică
Condescu nu vede un salt calitativ pentru fotbalul românesc prin modificări ale sistemului competiţional – AUDIO
/ 5 ianuarie 2010Marin Condescu nu crede că se va ajunge prea curând la o restructurare a numărului de participante la Liga I de fotbal, o astfel de măsură implicând în acelaşi timp şi schimbări la nivelul ligilor inferioare
Jose Vilaca se lasă greu convins să revină la Pandurii
/ 4 ianuarie 2010Preparatorul fizic Jose Vilaca se lasă greu convins să revină la Pandurii, singurul capitol la care nu s-a căzut de acord fiind cel finaciar, spune preşedintele echipei gorjene, Marin Condescu
Cantonament la Rânca pentru fotbaliştii de la Pandurii
/ 4 ianuarie 2010Primul cantonament pe care fotbaliştii de la Pandurii îl vor face în 2010 va fi efectuat la Rânca deşi în calcul mai fuseseră luate şi variantele Herculane şi Govora
Jose Vilaca, tot mai aproape de revenirea la Pandurii
/ 29 decembrie 2009Preparatorul fizic portughez Jose Vilaca este foarte aproape de revenirea la echipa pe care a pregătit-o în iarna anului 2008 în cantonamentul făcut de Pandurii în Portugalia şi în primele etape după reluarea campionatului 2007-
Pandurii au de ales între Herculane şi Rânca pentru stagiul de pregătire montană
/ 28 decembrie 2009Pandurii iau în calcul şi varianta Rânca pentru primul cantonament din această iarnă, în afara staţiunii montane gorjene, pe lista conducătorilor clubului târgujian figurând şi Govora şi Herculane
Alegerile pentru şefia FRF au fost mutate în ianuarie
/ 21 decembrie 2009Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a decis mutarea datei alegerilor pentru postul de preşedinte al FRF, Adunarea Genereală Ordinară a FRF urmând a avea loc pe 25 februarie