RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Stancu se antrenează cu Pandurii, dar gândul îi este la Rapid

/ 7 ianuarie 2010

Ionuţ Stancu este din nou în lotul Pandurilor şi se antrenează alături ceilalţi jucători sub comanda lui Liviu Ciobotariu deşi la sfârşitul anului trecut preşedintele Marin Condescu îl trecea pe lista jucătorilor de care grupare gorjeană se va despărţi în această iarnă.

Jucătorul împrumutat de Pandurii de la Rapid spune că înţelegerea sa cu echipa târgujiană se încheie abia în vară şi dacă nu se găseşte o cale prin care el să se întoarcă la Rapid, se va pregăti în continuare cu Pandurii în speranţa că va mai avea şanse de a juca pentru gorjeni deşi dorinţa sa este aceea de a reveni în Giuleşti: “Eu mai am contract până în vară cu Pandurii şi din vară sunt jucătorul Rapidului încă doi ani. Nu am discutat cu antrenorul Liviu Ciobotariu. Am contract cu echipa, vin la antrenamente, mă pregătesc, nu ştiu nimic de vreo listă cu disponibilizări. Eu îmi doresc să mă pregătesc bine şi să mă întorc la Rapid, oricând s-o putea. Acum, dacă se înţeleg bine sau există posibilitatea să ajung la Rapid bine, dacă nu continuăm, ne vedem de antrenamente”, a declarat Ionuţ Stancu. Acesta este optimist în ceea ce priveşte situaţia sa şi nu vede drept o dramă curba descendentă pe care cariera sa o înregistrează în ultimii ani: “Nu e nici o cădere. Asta e viaţa. Sunt momente şi mai puţin bune, dar nu dramatice. Avem urcuşuri, avem coborâşuri, sunt lucruri normale în viaţă, aşa că nu e niciodată târziu să joci bine. Diferenţe prea mari între jucătorii de Liga I nu există. Au mai fost jucători precum Pleşan sau Rada, trimişi la echipa a doua la un moment dat, iar acum joacă pentru echipele lor sau chiar s-au trasferat afară pe bani frumoşi. Eu sper să merit să joc. Undeva, nu ştiu unde, dar sper să joc”, a mai spus Stancu.

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.