Energia, gata pentru un nou start în Liga Naţionale
/ 8 septembrie 2011Startul în noua ediţie de campionat este tot mai aproape de Energia, trupa lui Liviu Andrieş urmând a susţine un examen foarte dificil chiar în prima etapă, gorjenii deplasându-se la Bacău pentru confruntarea cu Ştiinţa Dedeman
Energia Pandurii Târgu Jiu – Potaissa Turda 33-36 – GALERIE FOTO
/ 4 septembrie 2011Finala Memorialului „Gheorghe Daviţoiu” surprinsă prin obiectivul aparatului foto de Alin Peptan
Jiul Rovinari a remizat la Măciuca
/ 4 septembrie 2011Duelul dintre Damila Măciuca şi Jiul Rovinari, ocupantele locurilor 3 şi 2 înaintea celei de-a treia etape în seria a IV-a a Ligii a III-a, s-a încheiat nedecis, scor 1-1(0-1).
Gore Popescu: “Sper să recuperăm jucătorii accidentaţi până la meciul de la Bacău”
/ 4 septembrie 2011Preşedintele secţiei de handbal a clubului Energia, Gore Popescu, vede o scădere a formei sportive a jucătorilor echipei sale, dar crede că odată cu revenirea jucătorilor accidentaţi, Vali Popescu, Enache şi Ilieş, datele problemei vor fi altele
Energia a pierdut în faţa celor de la Potaissa
/ 3 septembrie 2011Potaissa Turda este câştigătoarea Memorialului „Gheorghe Daviţoiu” după ce s-a impus în ultimul meci al turneului în faţa echipei gazdă, Energia Pandurii Târgu Jiu, scor 36-33 (20-19)
Memorialul „Gheoirghe Daviţoiu”, etapa a II-a – GALERIE FOTO
/ 3 septembrie 2011Memorialul „Gheorghe Daviţoiu” a continuat în această dimineaţă cu meciurile etapei a doua, meciuri de la care Sport in Gorj şi Alin Peptan vă oferă o superbă galerie foto
Energia s-a chinuit o repriză în faţa Stelei
/ 3 septembrie 2011După ce şi în primul meci de la Memorialul „Gheorghe Daviţoiu” a avut mari probleme în prima repriză, Energia a jucat penibil şi cu Steaua în debutul meciului, însă a reuşit să întoarcă soarta meciului şi să câştige chiar mai clar decât o arată scorul de 35-
Energia a remizat cu CSM Ploieşti în prima zi a Memorialului “Gheorghe Daviţoiu” – GALERIE FOTO
/ 3 septembrie 2011Vineri a debutat ediţia a V-a a Memorialului “Gheorghe Daviţoiu”, în prima zi de competiţie Energia reuşind doar un rezultat de egalitate în compania nou promovatei CSM Ploieşti
Energia Rovinari şi-a luat revanşa la Craiova
/ 2 septembrie 2011După înfrângerea suferită pe propriul teren în meciul în care Energia şi-a prezentat lotul propriilor suporteri, echipa lui Slobodan Nikolic şi-a luat revanşa şi a învins în Bănie
Energia Rovinari – SCM U Craiova 78-80 – GALERIE FOTO
/ 2 septembrie 2011Craiovenii le-au stricat celor de la Energia meciul de prezentare şi prima prezenţă a noilor achiziţii ale gorjenilor într-un meci în faţa propriilor suporteri. Sport in Gorj vă oferă o interesantă galerie foto realizată de Alin Peptan
Jiul Rovinari vrea trei din primele trei
/ 2 septembrie 2011Învingătoare în primele două runde în faţa unor contracandidate la promovare, FC Cisnădie şi FC Caracal, Jiul Rovinari va întâlni în deplasare în runda a treia una dintre surprizele acestui debut de campionat, pe Damila Măciuca
Mâine începe ediţia a V-a a Memorialului „Gheorghe Daviţoiu”
/ 1 septembrie 2011Devenită deja o tradiţie, desfăşurarea Memorialului „Gheorghe Daviţoiu” a făcut un pas înainte în acest an, odată cu ediţia a V-a devenind turneu cu participare a unor echipe de Ligă Naţională
Energia a pierdut primul amical disputat la Târgu Jiu în presezon
/ 1 septembrie 2011Energia şi-a prezentat lotul în prezenţa a aproape 700 de iubitori ai baschetului, dar sărbătoarea afost stricată de oaspeţii de la Craiova, SCM U Craiova profitând de lipsa de omogenitate a echipei gorjene impunându-se cu scorul de 80-78 (17-17, 17-15, 20-19, 24-29)
Baschetbaliştii Energiei îşi aşteaptă fanii la prezentarea lotului
/ 31 august 2011În această seară, de la ora 18:00, trupa lui Slobodan Nikolic îi aşteaptă pe toţi iubitorii baschetului la Sala Sporturilor pentru prezentarea lotului cu care Energia va ataca prima parte a campionatului 2011-2012
Cumpănaşu vrea rezultate şi abia apoi show
/ 30 august 2011Preşedintele secţiei de baschet a clubului Energia, Dan Cumpănaşu, crede că spectatorii şi suporterii gorjeni vor fi încântaţi de noua echipă
Clubul Energia organizează Memorialul „Gheorghe Daviţoiu”
/ 30 august 2011În perioada 2-3 septembrie, la Sala Sporturilor din Târgu Jiu, în organizarea clubului Energia, va avea loc Turneul Memorial „Gheorghe Daviţoiu” cu participarea echipelor de handbal Energia Pandurii Târgu Jiu, Steaua Bucureşti, Potaissa Turda şi CSM Ploieşti
Viorica Dima vrea un sprijin mai puternic pentru rezultate şi mai bune la CS Pandurii
/ 29 august 2011Viorica Dima, directorul Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu, spune că un aport la salba de medalii aduse de atleţii târgujieni de la Campionatele Naţionale de Alergare Montană au şi cei care au susţinut clubul în demersul său de a asigura condiţii cât mai bune sportivilor
Complex al Energiei în faţa echipelor din străinătate
/ 29 august 2011Antrenorul Energiei, Liviu Andrieş, crede că rezultatele meciurilor susţinute de echipa sa în turneul de la Novi Sad trebuie privite din mai multe unghiuri
Energia Rovinari îşi prezintă lotul miercuri
/ 29 august 2011Clubul Energia anunţă suporterii echipei de baschet că a perfectat pentru miercuri un meci amical cu SCM U Craiova, ocazie cu care va fi prezentat şi lotul cu care Slobodan Nikolic va ataca această ediţie de campionat
Atleţii gorjeni au dominat Campionatul Naţional de Alergare Montană
/ 28 august 2011Trei medalii de aur, trei de argint şi trei de bronz, acesta este bilanţul cu care delegaţia Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu s-a întors de la Campionatul Naţional de Alergare Montană disputat în weekend la Vatra Dornei