Apărare decimată pentru Pandurii la meciul cu Viitorul
/ 9 noiembrie 2013Partida de duminică, în care Pandurii întâlnește în deplasare pe Viitorul Constanța, la Chiajna, este una deosebit de importantă, având în vedere faptul că Ceahlăul a egalat deja la puncte echipa gorjeană, iar CFR Cluj se află acum la doar 2 puncte, dar și extrem de dificilă date fiind problemele de lot cu care Cristi Pustai se confruntă la acest meci
Atât de aproape…
/ 7 noiembrie 2013Pandurii și-a depășit evident condiția, a jucat fără frică în fața Fiorentinei și a fost la câteva zeci de secunde de de un rezultat extraordinar
Pandurii pierd trei puncte mari pe teren propriu
/ 3 noiembrie 2013Pandurii n-a reușit să câștige niciun punct din confruntarea cu FC Vaslui disputată pe teren propriu, oaspeții câștigând în prelungirile întâlnirii după ce echipa gorjeană a evoluat mai bine de jumătate din meci cu un om în minus
Pandurii, pe urmele Craiovei Maxima
/ 24 octombrie 2013Chiar dacă încă este departe de performanțele realizate în anii 80 de frumoasa echipă a Craiovei, Pandurii încearcă să calce pe urmele Craiovei Maxima avându-i aproape pe câțiva dintre componenții echipei ce a eliminat Fiorentina
Pustai: „Respectăm adversarii, dar nu din calea afară”
/ 24 octombrie 2013Tehnicianul Pandurilor vede extrem de dificilă confruntarea cu Fiorentina din grupele Europa League considerând că italienii reprezintă o forță în Serie A, acolo unde poate termina pe podium
Trei puncte cu Botoșaniul ar pune Pandurii pe trasa dorită de antrenor
/ 17 octombrie 2013Antrenorul Cristi Pustai spune despre meciul de duminică dintre Pandurii și FC Botoșani că va fi unul între o echipă ce reprezintă revelația acestui sezon și una care trebuie să se plaseze în zona certitudinilor
Cristi Pustai: „Nu pot fi neutru când toată activitatea sportivă este frânată”
/ 16 octombrie 2013Problemele cu care se confruntă președintele Pandurilor, cu descinderi ale „mascaților” și alte acțiuni care se răsfrâng chiar și asupra activităților sportive nu au rămas fără ecou din partea tehnicianului echipei gorjene, care a luat atitudine în ultima conferință de presă
Eric și Nicoară, din nou în grațiile antrenorului
/ 16 octombrie 2013Absenți din echipa gorjeană la partida cu Săgeata Năvodari, Eric și Nicoară ar putea reveni în echipa antrenată de Cristi Pustai la meciul cu revelația Ligii 1 din această toamnă, FC Botoșani
Pustai speră să nu aibă probleme de lot la meciul cu FC Botoșani
/ 16 octombrie 2013Înaintea partidei de campionat cu FC Botoșani, antrenorul Pandurilor, Cristi Pustai, speră să aibă posibilitatea de a apela la oricare din jucătorii pe care-i are în lot
Pandurii și-ar fi dorit să joace sâmbătă
/ 16 octombrie 2013Antrenorul Cristi Pustai a dezvăluit faptul că s-a încercat reprogramarea meciului cu FC Botoșani astfel încât echipa gorjeană să câștige o zi în plus de pregătire a meciului de la Florența
Eric: „Suntem siguri că, încet-încet, vom ajunge în fruntea clasamentului”
/ 15 octombrie 2013După un joc mai puțin reușit la Guimaraes, cu Pacos de Ferreira, și un joc în care a fost ținut pe tușă de antrenorul Cristi Pustai, brazilianul Eric speră să-și recâștige locul în prima garnitură a Pandurilor, iar echipa gorjeană să urce în clasament pe locurile pe care le-ar merita
Ripensia – Pandurii, în optimile cupei
/ 7 octombrie 2013Pandurii a avut noroc la tragerea la sorți, echipa gorjeană urmând a întâlni la Timișoara singura echipă din Liga a V-a calificată în această fază a Cupei României la fotbal
Au spulberat Săgeata
/ 7 octombrie 2013Pandurilor le-a fost suficientă o repriză pentru a tranșa decisiv meciul cu Săgeata Năvodari, meci câștigat la Constanța de elevii lui Pustai cu scorul de 4-0 (3-0)
Pustai: „Doar 3 puncte ne mai pot da speranțe de calificare”
/ 3 octombrie 2013Tehnicianul Pandurilor spune că echipa sa nu se va mulțumi cu un rezultat de egalitate în partida din deplasare cu Pacos Ferreira
Pandurii, lăsați în beznă la antrenamentul oficial
/ 2 octombrie 2013Pandurii au ajuns cu bine în Portugalia și au efectuat deja antrenamentul oficial, însă nu fără aventuri
Matulevicius ar putea juca la Guimaraes contra celor de la Pacos
/ 1 octombrie 2013Accidentat în meciul de cupă cu Farul, lituanianul Deyvidas Matulevicius ar putea fi surpriza lui Pustai pentru meciul de la Guimaraes
Nicoară a călcat pe bec și „sare” peste Pacos și Săgeata
/ 1 octombrie 2013Viorele Nicoară a fost exclus din lotul Pandurilor pentru următoarele partide, antrenorul Cristi Pustai motivându-și decizia prin probleme atât de nivel comportamental, cât și de formă sportivă
Pandurii, la al doilea eșec pe teren propriu în acest campionat
/ 29 septembrie 2013Pandurii a pierdut în fața fostei echipe a actualului tehnician, Cristi Pustai, scor 1-2 (0-2), Gaz Metan Mediaș fiind la primul succes obținut în Liga 1 la Târgu Jiu
Pustai, la primul duel cu Mediașul
/ 26 septembrie 2013Pentru profesorul Pustai, după recreația cu Farul, urmează examenul cu Gaz Metan Mediaș, fosta sa echipă
Pandurii s-au jucat cu puștii Constanței
/ 25 septembrie 20134 goluri + 2 bare + un penalti neacordat – 2 accidentări = calificare fără probleme, aceasta pare a fi ecuația prin care Pustai a pătruns cu Pandurii în optimile de finală ale Cupei României Timișoreana