Grigoraș este circumspect înaintea partidei cu Petrolul: „O victorie de genul celei cu Rapid lasă urme”
/ 1 decembrie 2011Tehnicianul Pandurilor atrage atenția că partida cu Petrolul Ploiești nu este atât de ușoară cum pare la prima vedere
Condescu și-a dus „pandurii” în carieră și la Termocentrala de la Turceni – GALERIE FOTO
/ 1 decembrie 2011Președintele Marin Condescu și-a luat echipa într-un periplu interesant în locurile unde lucrează oamenii de la care vin banii Pandurilor.
Victorie cu tribut
/ 29 noiembrie 2011Bucurie victoriei în fața Rapidului a lăsat loc repede și unor regrete, cel mai mare fiind acela al accidentării lui Paul Batin, pe lângă acesta alți doi panduri având mici probleme medicale după duelurile aspre cu jucătorii giuleșteni.
Patru jucători dau probe la Pandurii
/ 29 noiembrie 2011La antrenamentul Pandurilor de marți după-amiază au participat și patru noi jucători care vor susține probe la echipa gorjeană.
Batin s-a ales cu 4 puncte de sutură
/ 28 noiembrie 2011Cel care a participat activ la ultimele cinci goluri ale Pandurilor în Liga I, marcând trei dintre ele, Paul Batin, nu va putea continua seria bună începută datorită unei accidentări suferită la meciul cu Rapid.
Grigoraș: „Imaginea mea este cea exprimată de echipă pe teren”
/ 28 noiembrie 2011Performanța Pandurilor, aceea de a se situa pe locul 5 în Liga I aproape de finalul turului, este strâns legată de numele tehnicianului Petre Grigoraș, iar suporterii echipei știu asta și i-au mulțumit acestuia scandându-i numele pe parcursul meciului și după finalul său.
Pandurii și-a stabilit calendarul pregătirii de iarnă
/ 27 noiembrie 2011Nici nu s-a încheiat prima parte a campionatului și oficialii Pandurilor știu deja ce au de făcut în pauza competițională din această iarnă.
Coman spune că Pandurii ar merita locul 1 în Liga I
/ 27 noiembrie 2011Dani Coman crede că Pandurii ar merita chiar primul loc în Liga I după jocul prestat de elevii lui Petre Grigoraș.
Păcănele a câștigat Cupa Tineretului 2011
/ 25 noiembrie 2011Terenul sintetic din Rovinari, construit de Pandurii Târgu Jiu în imediata apropiere a Stadionului „Tineretului”, a fost inaugurat cu o interesantă competiție în care au fost angrenate patru echipe formate din tineri jucători din localitatea gorjeană.
Pandurii – Rapid se joacă de la ora 16:00
/ 24 noiembrie 2011Partida dintre Pandurii Târgu Jiu și Rapid a fost reprogramată de Liga Profesionistă și televiziunea care deține drepturile TV pentru acest meci, Digi Sport.
Marian Dinu vrea un arbitraj corect cu Rapidul: „Anul trecut ne-au măcelărit”
/ 24 noiembrie 2011După ce în sezonul trecut Pandurii a avut de suferit în urma arbitrajelor în ambele meciuri cu Rapidul, secundul lui Grigoraș, Marian Dinu, speră ca în acest an echipa gorjeană să nu mai fie defavorizată.
Pandurii joacă pe 7 decembrie in cupă
/ 24 noiembrie 2011S-a stabilit programul după care se vor defăşura meciurile sferturilor de finală ale Cupei României Timişoreana.
Grigoraș despre plecarea la Steaua: „Este doar o fabulă de Anton Pann”
/ 22 noiembrie 2011Tehnicianul Pandurilor infirmă zvonurile conform cărora ar fi deja acontat de Steaua, Grigoraș declarând că nu a fost în discuții cu nicio echipă și că el are gândul doar la meciul cu Rapid.
Stromajer ar putea avea soarta lui Vranjes
/ 22 noiembrie 2011Atacantul sloven Jaka Stromajer încă nu și-a făcut apariția la antrenamentele Pandurilor, așa că tehnicianul Petre Grigoraș își pune deja întrebări în ceea ce-l privește.
Pandurii suferă de… tinereţe!
/ 21 noiembrie 2011Deşi jocul Pandurilor de la Vaslui a lăsat din nou o impresie bună, dincolo de rezultatul înregitrat în Moldova, evoluţia grupării gorjene a trădat încă o dată o slăbiciune evidentă: lipsa de experienţă a tinerilor jucători de sub comanda lui Grigoraş.
Au plâns după jocul de la Vaslui
/ 21 noiembrie 2011Norocoasa victorie a celor de la FC Vaslui în faţa Pandurilor a adus la finalul meciului de duminică o dezamăgire cruntă în vestiarul echipei gorjene
Daniel Băloi: „Stromajer are o problemă personală”
/ 19 noiembrie 2011După ce au apărut mai multe articole în care se specula că la baza plecării lui Stromajer din Târgu Jiu ar sta un conflict al slovenului cu conducerea Pandurilor, secretarul general al gorjenilor, Daniel Băloi, a dezvăluit că nu a existat nicio ceartă, ci doar o problemă personală a jucătorului.
Stromajer, aflat în conflict cu clubul, a părăsit Pandurii
/ 18 noiembrie 2011Așa zisa ruptură fibrilară a lui Stromajer a fost, de fapt, o ruptură între el și conducere, atacantul sloven plecând de la Târgu Jiu după ce în ultimele zile a lipsit de la antrenamente și a stat mai mult pe la ușa președintelui Marin Condescu.
Un gorjean, căpitan contra Barcelonei
/ 18 noiembrie 2011Are un nume care dă bătăi de cap celor care trebuie să-l citească, dar și celor care trebuie să-l scrie, însă este mândru de acest nume, pe care l-a făcut rostit cu respect și peste hotare. Este Ioan Al-Ioani, gorjeanul care a fost căpitan contra Barcelonei
Ocoliți de șansă la tragerea la sorți
/ 17 noiembrie 2011Tehnicianul Pandurilor, Petre Grigoraș, spune că se aștepta la o tragere la sorți care să le dea gorjenilor un adversar de prim rang, dar spera ca lupta să se dea pe arena din Târgu Jiu.