Marius Vlaicu: „Florin Nini trebuie felicitat pentru ceea ce a realizat la Galați”
/ 29 septembrie 2015Baschetbaliștii debutează sâmbătă în stagiunea 2015/2016, în compania nou-promovatei Phoenix Galați, formație antrenată și patronată de Florin Nini, predecesorul lui Antonis Constantinides la cârma grupării gorjene și omul căruia îi aparțin o mare parte din meritele performanței obținute în EuroChallange, prin prisma nucleului alcătuit în mandatul său la Energia
Foștii baschetbaliști gorjeni, din nou sub panou!
/ 30 iunie 2015Asociația Județeană de Baschet Gorj și-a făcut un obicei din a aduce spre amintire primii pași făcuți spre baschetul de performanță de tinerii gorjeni de-a lungul timpului. Astfel, sâmbătă, 4 iulie, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Gorj va fi organizată o întâlnire a primelor generații de baschetbaliști ce au evoluat în județul Gorj
CSȘ Târgu Jiu, prezență remarcabilă la CN Baby-Baschet
/ 29 iunie 2015Reprezentanta județului Gorj a încheiat competiția cu un bilanț pozitiv, ocupând la final locul 14 din cele 86 de echipe participante
Începe Memorialul „Victor Perescu” – Program
/ 30 aprilie 2015Memorialul are tradiție în județul Gorj, iar în acest an se va consuma a IX-a ediție
Cursuri de formare a arbitrilor de baschet, la Târgu Jiu
/ 23 septembrie 2014Începând cu luna octombrie a anului curent, sub îndrumarea Asociaţiei Judeţene de Baschet Gorj, vor demara cursurile de formare a arbitrilor şi oficialilor sportului cu mingea la coş
Marius Vlaicu, observator al Federaţiei Române de Baschet
/ 14 septembrie 2014Cu prilejul Stagiului Naţional al Comisarilor de Baschet din Romania, preşedintele AJBG, Marius Vlaicu, a fost promovat în funcţia de comisar (observator) al Federaţiei Române de Baschet
Acţiune baschetbalistică la Târgu Jiu
/ 3 iulie 2014Asociaţia Judeţeană de Baschet Gorj va organiza sâmbătă,5 iulie 2014, întâlnire de suflet şi de revenire în prim-plan a campionilor naţonali la baschet masculin, ediţia 1976-1977.
CSŞ Târgu Jiu, prezenţă onorabilă la Baby Baschet
/ 30 iunie 2014Clubul Sportiv Şcolar Târgu Jiu a încheiat competiţia cu un bilanţ de patru victorii şi cinci înfrângeri, ocupând locul 47 din cele 79 de echipe participante
Memorialul „Victor Perescu” – Rezultate
/ 9 iunie 2014Întrecerea baschetbalistică a avut un rol important în dezvoltarea tinerilor sportivi gorjeni, acest eveniment făcând o bună propagandă baschetului juvenil şi nu numai
Vlaicu promite concurenţă locală pentru Energia
/ 30 iunie 2011Fostul preşedinte al secţiei de baschet a clubului Energia, spune că deciziile cu privire la finanţarea sportului se iau la nivel politic şi că, după ce va candida pentru un post la viitoarele alegeri, locale sau parlamentare, dacă va câştiga, speră să-şi impună punctul de vedere
Fostul preşedinte al secţiei de baschet a clubului Energia, Marius Vlaicu, a făcut publice, într-o conferinţă de presă, motivele care au stat la baza deciziei luate
Adunarea membrilor asociaţi din cadrul CS Energia Rovinari a hotărât înscrierea echipei de baschet în viitoarea ediţie a campionatului naţional Divizia
Bugetul Energiei aşteaptă votul Comitetului Director
/ 2 iunie 2011Lucrurile la secţia de baschet a Energiei sunt în stand by până la aprobarea bugetului echipei de către Comitetul Director, până atunci totul rezumându-se la simple discuţii
Darby are entorsă şi ar putea rata ultimele meciuri ale Energiei
/ 13 aprilie 2011Cel mai bun jucător al Energiei din acest sezon, americanul Louis Darby, ar putea fi marea pierdere a echipei gorjene după meciul în care Politehnica Iaşi s-a impus la Târgu Jiu cu scorul de 86-
CSS Târgu Jiu, în finala CN U13 de baschet masculin
/ 2 aprilie 2011Tinerii baschetbalişti gorjeni de la CSS Târgu Jiu au măturat tot ce le-a stat în cale şi s-au calificat în finala Campionatului Naţional de baschet masculin rezervat juniorilor Under
Slobodan Nikolic: “Îmi cer scuze pentru final”
/ 27 februarie 2011Antrenorul Energiei, sârbul Slobodan Nikolic, a început conferinţa de presă de la finalul meciului cîştigat de echipa gorjeană în faţa celor de la BC Perla Harghitei Miercurea Ciuc scuzându-se pentru evoluţia penibilă a jucătorilor pe care i-a trimis pe final pe teren
Energia – CSU Atlassib Sibiu, meciul sezonului pentru gorjeni
/ 11 februarie 2011Înfrângerea de la Piteşti a redus simţitor şansele ca Energia să poată prinde un loc în primele opt echipe la finalul sezonului regulat, dar acestea mai există, cel puţin teoretic, iar gorjenii se agaţă de ele până la final
Cine vrea baschet jucat cu pumnul?
/ 11 februarie 2011Încet, încet baschetul se cuibărise în sufletul tot mai multor gorjeni în ultima vreme, asta în ciuda faptului că acest sport nu are o prea mare tradiţie pe aceste meleaguri
Marius Vlaicu: „Stroescu ar trebui să-şi ceară scuze în mod public”
/ 9 februarie 2011Pentru prima dată relaţia dintre echipa de baschet a clubului Energia şi suporterii gorjeni a devenit una tensionată după ce Radu Stroescu, deranjat de reproşurile galeriei la meciul de la Piteşti, a reacţionat dur înjurând-i pe liderul galeriei şi pe unul dintre suporterii echipei
Energia va contesta arbitrajul de la meciul cu BCM U Piteşti – AUDIO
/ 5 februarie 2011Preşedintele secţiei de baschet a clubului Energia Rovinari acuză vehement maniera de arbitraj a meciului disputat în deplasare cu BCM U Piteşti şi pierdut de gorjeni cu scorul de 83-75.