Pandurii cere respectarea regulamentelor
/ 18 octombrie 2015Cei de la Pandurii susțin părerea lui Gică Hagi, care, după meciul din finalul turului, s-a lansat într-un atac asupra celor de la CFR Cluj susținând că o decizie de returnare a punctelor cu care au fost penalizați ar fi o decizie nedreaptă
Petre Grigoraș: „Nu ne permitem să nu câștigăm!”
/ 8 mai 2014Grigoraș este fără victorie, fără punct și fără gol marcat de la revenirea sa pe banca echipei gorjene, lucru pe care-l suportă cu greu, dar pe care-l vrea schimbat cât mai repede.
Anton, gata să revină după accidentarea din meciul cu Astra
/ 2 aprilie 2014Paul Anton ar putea reveni în prima garnitură a Pandurilor în meciul de la Mediaș, mijlocașul echipei gorjene absentând de la ultimele partide din cauza unei rupturi musculare suferită în finalul întâlnirii cu Astra
Pandurii întâlnește Steaua, în deplasare, pe Național Arena, într-un meci al primelor două echipe din clasamentul la zi al Ligii 1, iar antrenorul Cristi Pustai spune că acest moment este unul frumos și important pentru echipa sa
Nicoară nu va juca împotriva CFR-ului
/ 9 aprilie 2013Dezamăgit de faptul că Pandurii a pierdut în fața celor de la Petrolul și a coborât două poziții în clasament, dar și de faptul că va fi nevoit să nu joace etapa viitoare, Viorel Nicoară crede că meciul cu Dinamo va fi unul de a fi sau a nu fi în cupele europene pentru echipa gorjeană
Mingote: „Trebuie să batem Petrolul!”
/ 3 aprilie 2013Meciul cu Petrolul Ploiești este văzut de jucătorii Pandurilor ca unul extrem de important în ecuația calificării în cupele europene, așa că gorjenii nu au voie să facă pași greșiți
Mingote: „Acum trebuie să privim la viitor”
/ 3 aprilie 2013Portarul portughez Pedro Mingote crede că eșecul din Giulești trebuie lăsat în urmă, iar de acum trebuie ca toată lumea să se concentreze pe partidele care urmează, cele cu Petrolul, CFR și Dinamo
Probleme-n paradis?
/ 2 aprilie 2013Cu toate că Pandurii ocupă un loc pe podium și are șanse ca la finalul campionatului să scrie istorie terminând pe un loc de cupe europene, în sânul echipei au apărut o serie de tensiuni
Paul Anton: „Mergem înainte şi vrem victoria cu Iaşiul”
/ 12 martie 2013Paul Anton consideră că perioada sa de acomodare la Pandurii s-a încheiat odată cu meciurile de pregătire și spune că se simte foarte bine la echipa gorjeană
Pustai despre meciul cu SC Vaslui: „E un joc mai special”
/ 28 februarie 2013Tehnicianul Pandurilor spune că partida de la Târgu Jiu contra echipei Vasluiului va fi una extrem de importantă în ceea ce privește ocupanta locului trei din clasamentul Ligii
Pustai, un pas înainte
/ 5 februarie 2013„Profesorul” Cristi Pustai a fost prezent astăzi și la Târgu Jiu, pentru prima dată de când a semnat cu Pandurii. Pustai a lăsat pe Gaz Metan Mediaș, locul 12 în Liga 1, și a ales să antreneze Pandurii Târgu Jiu, locul
Grigoraș: „Titlul (…) este jucat, dar la locurile 2, 3 şi 4 este cu totul altă situaţie”
/ 9 ianuarie 2013Antrenorul Pandurilor, Petre Grigoraș, spune că a stabilit planul după care echipa gorjeană va duce bătălia în partea a doua a campionatului
FC Zagon, o necunoscută pentru panduri
/ 18 septembrie 2012Adversara Pandurilor din 16-imile Cupei României Timișoreana este o necunoscută pentru jucătorii echipei gorjene.
Cota Pandurilor la câștigarea campionatului a scăzut considerabil
/ 30 august 2012Înaintea începerii acestui campionat, bookmakerii plasau Pandurii pe locul 8 în Liga 1 în privința șanselor la titlu, după șase etape gorjenii au avansat puțin în acest clasament, însă cota a suferit modificări importante
Grigoraș avertizează: „Nu e un meci facil!”
/ 2 august 2012Antrenorul Petre Grigoraș se teme de meciul cu Ceahlăul și spune că ar fi preferat ca după cele două victorii din debutul campionatului să fi întâlnit unul din granzii Ligii
Grigoraș: „Campionatul ne va arăta unde suntem”
/ 16 iulie 2012Petre Grigoraș spune că ar fi fost loc și de mai bine în cantonamentul din Austria, antrenorul Pandurilor dorindu-și în special să-l fi putut folosi și pe Voiculeț
Învinși, dar cu multe învățăminte trase
/ 2 iulie 2012Juniorii de la Pandurii au participat în weekend la un interesant turneu internațional organizat la Niș, antrenorii Dorian Gugu și Sorin Vintilescu având pe mână o selecționată cu jucători ai clubului născuți în 93, 94 și
Grigoraș atenționează granzii: „Pandurii nu o să moară!”
/ 12 iunie 2012Chiar dacă echipa a pierdut în ultimele 6 luni doi jucători de bază, doi jucători de lot național, Grigoraș spune că Pandurii va fi în continuare o nucă tare pentru granzii Ligii
Grigoraș: „Poate fi şi un 0-0 frumos, dar şi un 3-3 urât”
/ 29 martie 2012Partida cu Steaua nu-i va schimba planurile tactice lui Petre Grigoraș, care spune că Pandurii va încerca să joace același fotbal pe care l-a promovat și în turul campionatului
Grigoraș: „Egalul nu ar fi o tragedie”
/ 29 martie 2012Grigoraș crede că victoria de la Mioveni a adus o stare de spirit mai bună în rândul echipei sale, care venea după un șir de cinci meciuri fără succes, dar partida cu Steaua este una de o cu totul altă factură și este nevoie de cote mult mai ridicate la capitolele dorință și motivare