RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Arhivă " Handbal "

Vasile Stângă: “Normal a fi să câştigăm jocul de la Satu Mare”

/ 12 noiembrie 2010

Echipa de handbal a Energiei a avut parte de evoluţii contradictorii în acest debut de sezon, însă rezultatele sunt în graficul stabilit de conducere

Gore Popescu neagă existenţa unor disensiuni cu banca tehnică

/ 7 noiembrie 2010

Preşedintele secţiei de handbal a clubului Energia crede că ceea ce s-a întâmplat la finalul partidei cu Poli Timişoara nu reprezintă o ruptură între banca tehnică şi conducerea administrativă a clubului

Contre la Energia pe seama neplăţii salariilor

/ 7 noiembrie 2010

Printre argumentele cu care antrenorul Vasile Stângă a încercat să explice evoluţia foarte slabă a Energiei din prima repriză a meciului cu Poli Timişoara s-a aflat şi neplata drepturilor salariale a jucătorilor, lucru care l-a deranjat pe preşedintele secţiei de handbal a clubului gorjean, Gore Popescu

Energia a avut două reprize diametral opuse

/ 7 noiembrie 2010

Elevii lui Vasile Stângă au învins cu 28-22 (8-12) pe Poli Timişoara, dar victoria a venit în urma unui joc nu foarte convingător

Memorialul „Gheorghe Daviţoiu”, vineri la Sala Sporturilor din Târgu Jiu – AUDIO

/ 4 noiembrie 2010

Vineri, la Sala Sporturilor din Târgu Jiu, cu începere de la ora 17:30, va avea loc a patra ediţie a Memorialului „Gheorghe Daviţoiu”, o ediţie în care organizatorii merg pe ideea continuităţii în performanţe a handbalului gorjean

Energia are şapte jucători la loturile naţionale

/ 18 octombrie 2010

Prezenţa Energiei la turneul de handbal masculin de la Turda nu mai este de actualitate după ce conducerea clubului gorjean a declinat oferta primită din cauza numărului redus de jucători pe care se poate baza după convocările primite de şapte dintre jucătorii săi

Victorie pentru Energia la Baia Mare

/ 16 octombrie 2010

Handbaliştii de la Energia au mai şters din ruşinea eşecului de la Porto învingând pe Minaur la Baia Mare cu scorul de 28-33 (9-17)

Festivitate de retragere de la naţională pentru foşti internaţionali

/ 15 octombrie 2010

Cei doi antrenori ai Energiei, Vasile Stângă şi Mircea Bedivan, un jucător al echipei gorjene, Sandu Iacob, precum şi un fost jucător şi antrenor al echipei târgujiene, Sorin Toacsen, se vor afla

Ciobanu, Criciotoiu, Novanc, Savenco şi Florea – convocaţi la Trofeul Carpaţi

/ 15 octombrie 2010

Cinci handbalişti din lotul Energiei vor face parte din trupa cu care Vasile Stângă va aborda această ediţie a Trofeului Carpaţi, competiţie ce de va desfăşura în perioada 21-23 octombrie la Oradea

Energia va juca fără extreme dreapta la Baia Mare

/ 15 octombrie 2010

Înaintea pauzei de campionat ce va fi luată pentru ca echipa naţională să participe la Trofeul Carpaţi, Energia mai are de disputat sâmbătă un meci la Baia Mare în compania celor de la Minaur

Vasile Stângă îl vrea pe psihologul naţionalei la Energia

/ 13 octombrie 2010

Stângă are omul care poate să-i revitalizeze pe jucătorii Energiei, cel propus fiind Cristian Răducanu, psihologul echipei naţionale a României, însă totul depinde acum de conducerea clubului

Stângă îi ţine isonul lui Lucescu jr.: “Suntem labili psihici, asta ne este naţia!”

/ 13 octombrie 2010

Ca şi antrenorul echipei naţionale de fotbal, Vasile Stângă se plânge de labilitatea psihică a jucătorilor săi şi spune că aceasta este o meteahnă caracteristică naţiei

Stângă rămâne la Energia!

/ 11 octombrie 2010

Antrenorul echipei de handbal Energia Pandurii Tg. Jiu, Vasile Stângă, a renunţat la intenţia de demisiona şi va rămâne la cârma echipei gorjene

Discuţii Vasile Stângă – Gore Popescu în această seară la Bucureşti

/ 11 octombrie 2010

Vasile Stângă a confirmat pentru sportingorj.ro că ia în calcul părăsirea băncii tehnice a Energiei, însă totul va fi decis după discuţia pe care acesta o va avea în această seară cu preşedintele secţiei de handbal, Gore Popescu

Cutremur la Energia! Stângă dispus să renunţe!

/ 11 octombrie 2010

Eşecul usturător de la Porto precum şi faptul că evoluţia echipei în debutul sezonului este departe de aşteptări şi de investiţiile făcute în această vară l-au făcut pe antrenorul Vasile Stângă să-l anunţe pe preşedintele Energiei că intenţionează să-şi dea demisia

Le-au servit un sec de Porto

/ 9 octombrie 2010

Experienţa Energiei în această ediţie a Cupei EHF nu a fost doar una scurtă, ci şi usturătoare, dubla confruntare cu FC Porto/Vitalis transformându-se graţie evoluţiei penibile a jucătorilor lui Vasile Stângă în două înfrângeri ruşinoase

Gore Popescu: „Un handicap de trei goluri nu este unul de nerecuperat”

/ 8 octombrie 2010

Energia crede în şansele ei de calificare în turul trei al Cupei EHF, asta în ciuda eşecului de pe teren propriu din manşa tur cu portughezii de la FC Porto/Vitalis

Vlad Caba: „Energia a fost ceva mai performantă”

/ 6 octombrie 2010

Fost antrenor la Energia, actualul tehnician al celor de la HC Odorhei, Vlad Caba, a recunoscut superioritatea gorjenilor în meciul de marţi

Stângă a dat milităria jos din pod

/ 6 octombrie 2010

Tehnicianul Energiei, Vasile Stângă, a dezvăluit care a fostn secretul revenirii echipei sale după două eşecuri greu de digerat, unul în campionat, în faţa clujenilor, şi unul în Cupa EHF, cu FC Porto

Repetiţie reuşită pentru Porto

/ 5 octombrie 2010

Două eşecuri consecutive ale gorjenilor au fost date uitării după o victorie importantă reuşită de Energia, scor 29-27 (13-11), în faţa celor de la HC Odorhei, liderul Ligii Naţionale de handbal masculin

 Pagina 34 din 40  « Prima  ... « 32  33  34  35  36 » ...  Ultima » 
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.