Pârvulescu l-a prezentat noul antrenor al Pandurilor
/ 10 iunie 2010Eugen Pârvulescu l-a prezentat astăzi oficial pe noul antrenor al Pandurilor, Marius Baciu urmând a semna un contract pentru următoarele două sezoane.
Pandurii speră încă la un loc sub soarele Ligii I
/ 9 iunie 2010Chiar şi după anunţarea faptului că toate cele 14 echipe din Liga I şi-au obţinut licenţele pentru a evolua şi în sezonul viitor în prima ligă şi după ce şi principalele candidate la promovare au primit şi ele girul Comisiei de Licenţiere din cadrul FRF, Pandurii tot mai speră să joace în Liga I în sezonul 2010-2011.
Ionuţ Popa este aşteptat astăzi la Târgu Jiu
/ 4 iunie 2010Aflat în pole position pentru postul de antrenor principal la Pandurii, Ionuţ Popa este aşteptat în această seară la Târgu Jiu
Chibulcutean: „Eu sper să mai joc cu Pandurii în Liga I!”
/ 4 iunie 2010Alin Chibulcutean, jucătorul cu cele mai multe minute jucate în tricoul Pandurilor în sezonul recent încheiat, se pregăteşte pentru o vacanţă liniştită, la Tihuţa, alături de naşul său, Sergiu Costin, jucător la Oţelul Galaţi, însă nici acum nu a uitat sezonul groaznic pe care l-a avut echipa sa de club.
Odată parafată situaţia Pandurilor, care sunt nevoiţi să evolueze din nou după cinci ani în liga a doua, oficialii grupării gorjene au pus la punct şi planul de restructurare şi redresare a echipei, iar un rol important le este alocat tinerilor jucători ce au evoluat la echipa secundă
Condescu despre licenţiere: „Nu înţeleg de ce atâta secretomanie în jurul acestui anunţ”
/ 31 mai 2010Verdictul dat de Comisia de Apel a Federaţiei Române de Fotbal în problema licenţierii cluburilor din Liga I pentru sezonul 2010-2011 nu a reprezentat o surpriză pentru preşedintele Pandurilor, Marin Condescu
Fundaşul brazilian Carlos Cardoso nu are somn după ce echipa sa, Pandurii Târgu Jiu, a retrogradat din punct de vedere sportiv în liga a II-a la finele sezonului 2009-
Minerul Motru are nevoie de un parcurs perfect în ultimele trei jocuri pe care le mai are de disputa în acest campionat pentru a mai spera la salvarea de la o retrogradare ruşinoasă în campionatul judeţean
Revenit la pregătire alături de colegii săi, slovenul Jaka Stromajer speră într-un retur mai prolific pentru echipa sa, mai ales după ce liniei de atac i s-a alăturat acum şi ivorianul Kamara
Condescu nu vede un salt calitativ pentru fotbalul românesc prin modificări ale sistemului competiţional – AUDIO
/ 5 ianuarie 2010Marin Condescu nu crede că se va ajunge prea curând la o restructurare a numărului de participante la Liga I de fotbal, o astfel de măsură implicând în acelaşi timp şi schimbări la nivelul ligilor inferioare
Liviu Ciobotariu a ales să petreacă Sărbătorile în România
/ 28 decembrie 2009Antrenorul Pandurilor, Liviu Ciobotariu, a dat Belgia pe România, cel puţin pentru acest sfârşit de an şi pentru începutul lui
Ciobotariu: “Cu victorie cu Rapid şi rezultate normale putem sări 2-3 locuri în clasament”
/ 27 noiembrie 2009Liviu Ciobotariu este de părere că echipa gorjeană nu trebuie să se sperie de renumele adversarului de duminică şi nici de faptul că acesta vine la Târgu Jiu din postura de lider al Ligii
Pandurii vor să spargă gheaţa şi să învingă în premieră în Copou
/ 23 noiembrie 2009După ce s-au liniştit în privinţa meciului din etapa viitoare, Rapidul urmând a juca la Târgu Jiu duminică, Pandurii şi-au îndreptat atenţia doar asupra jocului cu Poli Iaşi
Pandurii au votat înaintea plecării spre Iaşi
/ 22 noiembrie 2009Delegaţia Pandurilor şi-a îndeplinit una dintre obligaţiile civice chiar înaintea plecării spre Iaşi, acolo unde marţi va juca în compania celor de la Poli Iaşi în ultimul meci al etapei a XIV-a
Tilincă nu se teme de concurenţă, atâta timp cât este loială
/ 18 noiembrie 2009După ce a marchat din nou în Liga I la aproape un an de la ultima reuşită, atacantul Pandurilor Cosmin Tilincă spune că este gata să ofere suporterilor gorjeni şi alte motive de bucurie în acest final de tur de campionat
Pandurii, ameninţaţi din nou cu neprogramarea în Liga I
/ 18 noiembrie 2009Votul ţinut acasă de preşedintele Marin Condescu tulbură din nou apele între Pandurii şi comisiile LPF, acum echipa gorjeană fiind ameninţată cu neprogramarea la partida cu Rapid Bucureşti. La baza acestei eventuale neprogramări stă o decizie a Comisiei de Soluţionare a Litigiilor din cadrul LPF prin care SC Unic AV Sport SRL Bistriţa a primit [&hellip
Liviu Ciobotariu a anunţat reunirea Pandurilor după pauza de iarnă pe 5 ianuarie – AUDIO
/ 18 noiembrie 2009Programul echipelor de Liga I va fi destul de dens în această iarnă, asta datorită calendarului stabilit pentru desfăşurarea acestui campionat, prima etapă a returului fiind programată pentru data de 20 februarie
Marin Condescu speră ca măcar la FRF să existe alternative după ce Dumitru Dragomir a fost reales în fruntea LPF
/ 16 noiembrie 2009Decizia preşedintelui Pandurilor de a nu delega pe nimeni la Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal în care s-a ales noul, şi totodată vechiul, preşedinte, a fost motivată de acesta prin lipsa variantelor de a putea schimba ceva în forul conducător al Ligii
Antrenorul Pandurilor cere răbdare pentru a-şi cunoaşte jucătorii
/ 12 noiembrie 2009Instalat de doar două săptămâni la cârma Pandurilor, Liviu Ciobotariu cere suporterilor echipei răbdare, rezultatele muncii sale urmând a se vedea doar din retur, după ce va reuşi să-şi cunoască mai bine jucătorii pe care îi are la dispoziţie
Gloria lui Jean Pădureanu a plecat neînvinsă de la Târgu Jiu ridicând la şase numărul partidelor consecutive fără înfrângere pentru echipa bistriţeană de la venirea lui Florin Halagian