RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Arhivă " Baschet "

Slobodan Nikolic va menţine scheletul vechii echipe

/ 1 iulie 2011

Aproape sigur de prelungirea contractului său la Energia, Slobodan Nikolic a început să-şi facă planuri în ceea ce priveşte echipa cu care va aborda noul sezon

Slobodan Nikolic a revenit la Târgu Jiu

/ 1 iulie 2011

Antrenorul Slobodan Nikolic a ajuns la Târgu Jiu ieri seară, tehnicianul plav interesându-se care va fi situaţia echipei şi implicit a sa la Energia

Vlaicu promite concurenţă locală pentru Energia

/ 30 iunie 2011

Fostul preşedinte al secţiei de baschet a clubului Energia, spune că deciziile cu privire la finanţarea sportului se iau la nivel politic şi că, după ce va candida pentru un post la viitoarele alegeri, locale sau parlamentare, dacă va câştiga, speră să-şi impună punctul de vedere

Vlaicu: „Am demisionat pentru că am simţit că echipa nu va mai fi finanţată”

/ 30 iunie 2011

Fostul preşedinte al secţiei de baschet a clubului Energia, Marius Vlaicu, a făcut publice, într-o conferinţă de presă, motivele care au stat la baza deciziei luate

Energia Rovinari va continua să evolueze în prima ligă de baschet

/ 29 iunie 2011

Adunarea membrilor asociaţi din cadrul CS Energia Rovinari a hotărât înscrierea echipei de baschet în viitoarea ediţie a campionatului naţional Divizia

Sprijin moral pentru Energia din toate zonele ţării

/ 28 iunie 2011

Suporterii Energiei sunt încurajaţi de suporterii altor echipe din ţară în demersul lor de sensibilizare a celor în măsură să susţină financiar echipa de baschet astfel încât aceasta să poată fi înscrisă în noua ediţie de campionat

Energia a refuzat BIBL

/ 28 iunie 2011

Deoarece nu ştie nici dacă echipa va fi înscrisă în campionatul Diviziei A, conducerea clubului Energia a declinat o ofertă venită din partea BIBL de a participa în noua ediţie a Eurohold Balkan League

Soarta baschetului amânată în continuare

/ 27 iunie 2011

Mult aşteptata sedinţă în care trebuie anunţate şi aprobate bugete echipelor de handbal şi baschet se tot amână aşa că soarta echipei de baschet Energia Rovinari rămâne incertă

Scrisoarea deschisă a fanilor Energiei către domnul Tiberiu Trotea

/ 23 iunie 2011

Sport in Gorj a intrat în posesia srisorii deschise pe care suporterii echipei de baschet Energia Rovinari i-au adresat-o directorului Complexului Energetic Rovinari, Tiberiu Trotea, în încercarea de a-l convinge pe acesta de utilitatea demersului de a susţine financiar această echipă şi în sezonul 2011-

Ponta promite sprijin pentru echipa de baschet

/ 23 iunie 2011

Fost preşedinte la secţia de baschet a Energiei în primul sezon al echipei gorjene în Divizia A, Victor Ponta deplânge situaţia în care aceasta a ajuns şi promite că se va implica în rezolvarea situaţiei şi salvarea echipei

Suporterii Energiei şi-au continuat acţiunile de susţinere a echipei de baschet – GALERIE FOTO

/ 22 iunie 2011

Suporterii Energiei au continuat acţiunile de atragere a atenţiei opiniei publice dar şi factorilor direct implicaţi

Suporterii Energiei cer susţinere pentru echipa de baschet

/ 21 iunie 2011

Câteva zeci de suporterii echipei de baschet Energia Rovinari s-au întrunit pe terenurile de baschet din cadrul Complexul Municipal din Târgu Jiu pentru a-şi arăta susţinerea morală pentru această echipă şi pentru a încerca să găsească soluţii pentru menţinerea grupării gorjene în Divizia A şi în sezonul următor

Fanii baschetului din Târgu Jiu nu vor să lase Energia să moară

/ 21 iunie 2011

Veştile legate de continuitatea echipei de baschet Energia Rovinari în Divizia A nu sunt tocmai îmbucurătoare, finanţatorii nefiind convinşi încă de faptul că acei bani merită să fie investiţi în baschetul gorjean

Silviu Lupusavei a semnat cu CSM Oradea

/ 14 iunie 2011

Extrema Silviu Lupusavei, care a evoluat în ultimii doi ani la Energia Rovinari, a părăsit echipa gorjeană şi va evolua în sezonul viitor la CSM Oradea

Încep înscrierile la Cupa „Sport in Gorj – ASTRA” la streetball

/ 13 iunie 2011

Ediţia a doua a Cupei „Sport in Gorj – ASTRA” la streetball este programată în perioada 17-19 iunie pe terenurile de baschet din cadrul Complexului Sportiv „Municipal” din Târgu Jiu, însă înscrierile se pot face începând de astăzi

Bugetul Energiei aşteaptă votul Comitetului Director

/ 2 iunie 2011

Lucrurile la secţia de baschet a Energiei sunt în stand by până la aprobarea bugetului echipei de către Comitetul Director, până atunci totul rezumându-se la simple discuţii

REGULAMENT Cupa “Sport in Gorj – ASTRA” la streetball

/ 31 mai 2011

Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Gorj, ASTRA Asigurări şi Sport in Gorj vă invită să luaţi parte la a doua ediţie a Cupei „Sport in Gorj – ASTRA” la streetbal, competiţie ce va avea loc în perioada 17-19 iunie la Târgu Jiu la arenele de baschet din cadrul Complexului Sportiv „Municipal”

Cupa “Sport in Gorj – ASTRA” la Streetball!

/ 30 mai 2011

Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Gorj, ASTRA Asigurări şi Sport in Gorj vă invită să luaţi parte la a doua ediţie a Cupei „Sport in Gorj – ASTRA” la streetbal, competiţie ce va avea loc în perioada 10-12 iunie la Târgu Jiu la arenele de baschet din cadrul Complexului Sportiv „Municipal”

Memorialul „Victor Perescu” – GALERIE FOTO

/ 28 mai 2011

Atmosfera Memorialului „Victor Perescu” surprinsă în câteva imagini ale meciului dintre CSS Târgu Jiu şi CSU Piteşti

Memorialul “Victor Perescu” – rezultate după primele două zile

/ 28 mai 2011

Ediţia a doua a Memorialul “Victor Perescu” este în plină desfăşurare la Târgu Jiu, duminică urmând a se desfăşura ultimele trei partide

 Pagina 13 din 19  « Prima  ... « 11  12  13  14  15 » ...  Ultima » 
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.