Pandurii n-au rezolvat încă litigiul cu Dinamo
/ 22 februarie 2011Astăzi este termenul limită dat de LPF Pandurilor de a-şi rezolva diferendul financiar avut cu Dinamo, cauză pentru care în acest moment gorjenii sunt ameninţaţi cu neprogramarea pentru meciul cu Oţelul Galaţi ce contează pentru etapa a XIX-a a Ligii
Matei are şanse minime să joace cu Oţelul
/ 21 februarie 2011Pandurii vor relua campionatul fără o serie de jucători care au încheiat sezonul de toamnă printre titulari, ultimul adăugat pe această listă fiind fundaşul dreapta Gabriel Matei
Granzii Ligii I ţin pumnii pentru Pandurii
/ 21 februarie 2011Faptul că Oţelul Galaţi are deja cinci puncte faţă de ocupanta locului doi, FC Timişoara, şi zece puncte mai mult decât Steaua şi Dinamo, face ca toate aceste echipe să-şi dorească un succes al Pandurilor în meciul de vineri pentru a mai putea spera la titlu în acest sezon
Vizita medicală, partea a doua
/ 21 februarie 2011Cei mai mulţi dintre panduri au efectuat vizita medicală imediat după revenirea din vacanţă, însă au fost şi câţiva jucători care nu reveniseră încă pe 10 ianurie, aşa că pentru aceştia s-a organizat o nouă vizită la Institutul de Medicină Sportivă din Craiova
Chiricheş-Cardoso, noul cuplu din centrul defensivei Pandurilor
/ 21 februarie 2011În prima parte a campionatului Pandurii a mers având în majoritatea partidelor în centrul defensivei un cuplu format din Viera şi Chiricheş, însă odată cu problemele avute de ivorian în această iarnă, Grigoraş l-a reprofilat pe Cardoso şi brazilianul va juca în meciul cu Oţelul pe postul de fundaş central
Otopeniul şi Alba Iulia îl vor pe Adrian Iordache
/ 20 februarie 2011Adrian Iordache este unul dintre jucătorii care nu intră în vederile lui Grigoraş pentru retur, dar în privinţa căruia nu s-a găsit încă nicio soluţie
Horvat se întoarce la Mureşul Deva
/ 20 februarie 2011După ce s-a pregătit în această perioadă cu Pandurii, portarul Adrian Horvat se va întoarce la echipa de la care a venit considerându-se că jucând în Liga a II-a va creşte mai mult decât doar antrenându-se cu echipa gorjeană
N-au vrut să rişte noi accidentări şi au anulat amicalul cu FC Argeş
/ 20 februarie 2011Programat a se disputa astăzi pentru a constitui un ultim test pentru Pandurii înaintea meciului cu Oţelul, amicalul echipei gorjene cu FC Argeş a fost anulat din cauza condiţiilor meteo nefavorabile
Pârvulescu dă asigurări că se joacă meciul cu Oţelul
/ 20 februarie 2011Neprogramarea Pandurilor pentru meciul cu Oţelul Galaţi din etapa a XIX-a a Ligii I, prima pe care gorjenii ar trebui să o dispute în 2011 este o problemă de ore, dă asigurări preşedintele executiv al gorjenilor, Eugen Pârvulescu
Stromajer ridică pretenţiile. Vrea un salariu mai mare
/ 20 februarie 2011Revenirea lui Jaka Stromajer la Pandurii este tot mai puţin probabilă în acest moment chiar dacă s-a vorbit mult despre aceasta şi chiar antrenorul Petre Grigoraş spunea că slovenul ar putea fi o soluţie pentru atacul său
Revenirea lui Stromajer, din nou în actualitate
/ 18 februarie 2011Faptul că Pandurii nu au reuşit să aducă noi jucători în ofensivă în afara lui Valentin Lemnaru face ca posibila revenire a lui Jaka Stromajer să fie privită cu ochi buni de antrenorul Petre Grigoraş
Antrenament pe zăpadă pentru Pandurii – GALERIE FOTO
/ 18 februarie 2011Pandurii s-au antrenat astăzi pe zăpadă, pe terenul III, riscul unor accidentări scurtând puţin antrenamentul, care a fost continuat la sala de forţă. Mai mult decât atât, conducerea tehnică a Pandurilor a decis ca acesta să fie singurul antrenament de astăzi
Podaru: „Mă doare că în echipa mea nu se află niciun jucător de la Pandurii”
/ 17 februarie 2011Managerul general al Jiului Rovinari s-a bucurat de victoria echipei sale în faţa celor de la Pandurii Târgu Jiu chiar dacă a fost vorba doar de un meci amical, Constantin Podaru fiind însă conştient de faptul că echipa târgujiană este mult mai valoroasă decât a sa
Grigoraş: “Sunt mulţi ingineri şi directori în echipă! Dar o să treacă la munca de jos şi o să fie mineri, imediat!”
/ 17 februarie 2011Grigoraş a fost deranjat de atitudinea jucătorilor săi la meciul de la Rovinari şi a declarat că va trece la o altă formă de colaborare cu jucătorii săi, antrenorul Pandurilor declarând că este dispus să treacă şi la sancţiuni pecuniare pentru a-şi trezi elevii.
Pandurii a pierdut cu 2-1 amicalul cu Jiul Rovinari
/ 17 februarie 2011Disputat pe un teren acoperit cu un strat destul de gros de zăpadă, Pandurii au cedat cu 2-1 (1-0) meciul amical disputat la Rovinari în compania celor de la Jiul Rovinari
Antrenament fără Hidişan şi Grecu
/ 16 februarie 2011La antrenamentul din această dimineaţă, lotul Pandurilor a fost diminuat de două absenţe, Florin Hidişan şi Constantin Grecu neefectuând antrnamentul alături de colegii lor de echipă
Craiova, preferată Pandurilor pentru inaugurarea nocturnei severinene
/ 16 februarie 2011Oficialii Pandurilor au primit o dovadă în plus că primirea lor la Severin nu s-a făcut „din dragoste”, ci doar din interese financiare şi de imagine
Pandurii, refuzaţi de Gaz Metan CFR Craiova
/ 16 februarie 2011Pandurii au parte de noi probleme, după ce n-au găsit condiţii bune de antrenament şi refacere, motiv pentru care şi-au anulat cantonamentul de la Herculane, acum au primit şi vestea că ultimul adversar din amicalele iernii a declinat oferta făcută, aşa că gorjenii sunt nevoiţi să caute o altă echipă cu care să joace pe 20 februarie
Victorie pentru Jiul Rovinari în amicalul cu Ghecon Lăpuşata
/ 15 februarie 2011Jiul Rovinari şi-a continuat seria de jocuri amicale cu o partidă disputată pe terenul sintetic de la Târgu Jiu, adversari fiindu-le colegii de serie de la Ghecon Lăpuşata
Dacă nu e Pădureţu, să fie Rusescu?
/ 15 februarie 2011Petre Grigoraş a infirmat zvonurile conform cărora Răzvan Pădureţu ar urma să ajungă la Pandurii Târgu Jiu în această iarnă, asta chiar dacă presa centrală îl şi trimisese la Târgu Jiu pe mijlocaşul Unirii Urziceni