După o perioadă neagră la nivelul rezultatelor dar și al exprimării în teren, chiar dacă Energia a pierdut la malul mării, antrenorul Liviu Andrieș spune că echipa sa a jucat, în sfârșit, ceea ce ar trebui să joace.
„Aşa trebuie să arătăm. Trebuie să avem atitudine, curaj şi răbdare în joc. Am muncit mult, am fost aproape de o surpriză uriaşă. Chiar o puteam realiza. Păcat de munca depusă. Ne-am întrecut pe noi înşine, şi chiar dacă am mai făcut unele greşeli sunt mulţumit de echipă. Apărarea a făcut un meci bun, până în minutul 52, HCM marcase doar 19 goluri, iar asta spune multe despre jocul nostru pe apărare”, a declarat antrenorul Liviu Andrieş.
Energia a pierdut cu 25-21 (13-13) în fața celor de la HCM Constanța după un meci în care gorjenii s-au aflat până pe final la timona întâlnirii. Meciul a fost pierdut pe final, după accidentarea lui Șandru, care are fractură de piramidă nazală, a fost operat la Constanța și va rata restul sezonului.
www.sportingorj.ro