RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Florin Nini: „MVP-ul meciului este echipa”

/ 11 noiembrie 2013

Energia Rovinari se simte destul de bine în acest debut de campionat, a trecut cu bine peste șocul pierderii primului meci disputat pe teren propriu în actuala ediție de campionat și a stârns patru victorii consecutive.

nini3„Mă bucur pentru această a patra victorie consecutivă. Asta e foarte important pentru că dacă e undeva să am emoții, am emoții în încercarea de a menține ridicat nivelul concentrării la antrenamente și jocuri”, a declarat antrenorul Florin Nini după succesul clar obținut la Târgu Jiu în compania celor de la BCM U Pitești, scor 82-62. Tehnicianul gorjenilor spune că succesul a fost unul meritat având în vedere că Energia a fost superioară adversarei la toate capitolele: „Chiar dacă am avut în unele momente greșeli ușoare, am fost superiori pe toate planurile, la două puncte, la trei puncte. 53%, procentajul de la trei puncte, este unul foarte bun. La libere am avut un procentaj de 90% cu care confirmăm o formă bună a aruncărilor. Am stat foarte bine și la capitolul foarte important al recuperărilor și intercepțiilor. Chiar dacă nu ne-am propus să fim superiori chiar la toate capitolele, ne-am propus să fim cît mai exacți și să învățăm să gestionăm cât mai bine anumite momente ale jocului. Lucru pe care l-am făcut în sferturile trei și patru. Odată ce ne-am desprins, nu am mai făcut aceleași greșeli ca în prima parte și ne-am menținut, am gestionat bine avantajul și chiar l-am mărit”, a mai declarat Florin Nini.

Chiar dacă Watson a marcat cele mai multe puncte în meciul cu Piteștiul, Florin Nini s-a ferit să-l numească pe american drept jucătorul meciului: „MVP-ul meciului este echipa. Sunt parametri generali foarte buni. Watson începe să confirme din punctul de vedere al evoluțiilor, a apărut într-un moment bun al jocului cu aruncările de la distanță, dar eu nu fac astfel de nominalizări. Punctul meu de vedere este că unul fără altul nu se poate”, a mai spus antrenorul Energiei.

www.sportingorj.ro

Comentează!

1 Comentariu până acum

  • Rau spune:

    Mai , Diana , dupa ce ai scris ca meciul dintre Energia si Craiova s-a desfasurat pe Bega alta……. Te rugam nu mai scrie daca nu esti capabila sa da-i cateva informatii simple , pe care le stie orice copil ce vine la sala sporturilor!

    Nini: „Ne așteaptă un meci greu la Timișoara” (13 Nov 2013)

    Energia Rovinari a ajuns la performanța a patru victorii consecutive în acest sezon al Ligii Naționale de Baschet după ce s-a impus și în fața celor de BCM U Pitești. Baschetbaliștii gorjeni speră la un meci bun și în meciul care urmează, împotriva celor de la BC Timișoara, pe 16 noiembrie, în Sala Sporturilor. Ne așteaptă un meci greu, recunoaște tehnicianul.

    Vox Florin Nini, despre meci Timișoara

    Nini cere modestie de la jucători. Antrenorul spune că echipa trebuie să-și vadă de joc și să joace bine pentru că Energia a devenit un adversar de temut.

    Vox Florin Nini, despre imaginea echipei

    Confruntarea cu Timișoara va începe sâmbătă, de la 18.15. Până la finalul lunii noiembrie, baschetbaliștii gorjeni mai au programate confruntările cu CSU Asesoft Ploiești, în deplasare, pe 23 noiembrie, iar pe 30 noiembrie vor întâmpina acasă formația BC Târgu Mureș.

    Diana Pătruț

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.