RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Constatin Podaru: „Am învățat multe după jocul cu Minerul Motru”

/ 10 noiembrie 2011

Înfrângerea Jiului din partida cu Minerul Motru nu a avut darul de a-i descuraja pe rovinăreni, ci doar de a le arăta care este drumul spre performanță, managerul general al Jiului, Constantin Podaru, considerând că echipa sa mai are nevoie de investiții în infrastructură și câțiva jucători de nivelul ligii secunde.

Reporter: Ce s-a întâmplat la Motru? Echipa nu s-a mai exprimat în joc așa cum a făcut-o în celelalte meciuri disputate în acest sezon.
Constantin Podaru: Am învățat multe după jocul cu Minerul Motru. Am înțeles că pentru a fi cu adevărat în frunte trebuie să ai și o infrastructură bine pusă la punct. Ceea ce ne-a lipsit nouă a fost prospețimea pentru că s-a văzut oboseala acumulată de cei 13 jucători care au dus greul meci de meci până acum. Ne lipsește un bazin și tot ceea ce ține de recuperarea jucătorilor după meci, iar dacă ne gândim la promovare, trebuie să ne gândim și la aceste lucruri ca la ceva indispensabil pentru performanță.

Reporter: Au fost și părți bune în această înfrângere?
Constantin Podaru: Ne-a prins bine această înfrângere pentru că ne dăm seama unde suntem și, pe deasupra, s-a văzut cum sunt echipele din Gorj. Joacă cu demnitate și o fac doar pe terenul de joc. Îmi pare rău, totuși, de faptul că jocul a fost de o slabă factură pentru că cele două echipe sunt mult mai bune decât au arătat în acest meci.

Reporter: Ce așteptări aveți de la ultimele trei etape ale turului?
Constantin Podaru: Cu 9 puncte din următoarele trei partide ne vom asigura o iarnă liniștită, dar nu vom avea deloc niște meciuri ușoare. Meciul cu Atletic Bradu este doar în aparență unul ușor fiind vorba de un meci între prima și ultima clasată. Apoi să nu uităm că Albota a pierdut la Oltchim, echipă unde vom juca și noi, iar Minerul Mătăsari va dori să demonstreze că are o valoare superioară locului ocupat acum în clasament, așa că va rezulta un meci în care orice va fi posibil. Vom avea un meci foarte greu și cu Minerul Mătăsari pentru că sunt și două echipe care se cunosc foarte bine.

Reporter: Ați început să vă gândiți și mai departe de aceste ultime meciuri ale turului?
Constantin Podaru: Sâmbătă vom merge să vedem și unele meciuri din Liga a II-a pentru că avem nevoie de jucători de liga a II-a. Sper ca antrenorii să găsească cele mai bune soluții pentru ca în primăvară să arătăm cu adevărat a echipă de Liga a II-a.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.