RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Ghindeanu şi Dedu şi-au reziliat contractele cu Pandurii

/ 7 decembrie 2010

După ce Murgan şi-a reziliat contractul pe cale amiabilă cu Pandurii la sfârşitul săptămânii trecute, clubul gorjean a încheiat în acelaşi fel şi înţelegerile cu Robert Ghindeanu şi Mugurel Dedu.

De asemenea, cei doi jucători aduşi de la Dinamo în această toamnă, Vojislav Vranjkovic şi Ajdin Maksumic, nu l-au convins pe antrenorul Petre Grigoraş şi nu le vor fi prelungite înţelegerile scadente la finele acestui an: “Nu i-am anunţat pe cei care vor pleca pentru că trebuie să discut cu domnul Condescu. În principiu se ştie, o să fie anunţaţi în această săptămână. Deja se ştie că nu s-au mai prelungit contractele lui Vranjkovic şi Maksumic. Menassel mai mult ca sigur nu va mai fi, Murgan şi-a reziliat contractul pe cale amiabilă, un jucător care a înţeles situaţia şi cred că e un jucător care şi-a dorit să joace. Nemaifiind în planurile noastre a acceptat să rezilieze contractul pe cale amiabilă şi să plece undeva să joace fotbal, e de apreciat. Nu la fel se poate spune despre alţii, dar vom încerca să facem tot posibilul ca în echipă să rămână jucătorii care pun şi suflet pe lângă talent şi care să muncească foarte mult pentru că fără muncă talentul nu are nici o valoare în fotbalul modern”, a declarat tehnicianul echipei gorjene.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.