RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Energia Rovinari, pași înapoi în drumul spre play-off

/ 28 ianuarie 2014

Șansele Energiei Rovinari de a prinde play-off-ul în această ediție de campionat par a se micșora odată cu trecerea etapelor, optimismul afișat la jumătatea turului, după surprinzătoarele victorii de la Mediaș și cu Steaua în deplasare, lasă loc acum îngrijorării și temerilor că, în ciuda unui lot mai valoros și mai echilibrat ca în alte sezoane, obiectivul ar putea fi ratat.

nini ganditorConcret, Energia a pornit pe o pantă descendentă, iar programul sezonului regulat nu este deloc unul „prietenos”. Ultimul eșec al gorjenilor, 70-72 pe teren propriu cu U Mobitelco, redeschide o rană veche a Energiei, aceea a finalurilor de joc tratate incorect.

Primul semnal de alarmă a fost cel de la Ploiești, unde echipa a condus ostilitățile pe toată întinderea meciului, dar ultimele secunde au fost fatale, Energia pierzând meciul cu Asesoft cu 84-82. Problema a fost tratată cu superficialitate, probabil gândidu-se că importanța acelei partide nu era una foarte mare, pe terenul campionilor neputând fi trecute punctele ca o pierdere, ci doar ca o neîmplinire a unei minuni. Fără să învețe mare lucru din meciul de la Ploiești, Energia a pierdut și cu BC Mureș, la Târgu Jiu, scor 90-91, după ce reușise să marcheze în ultima secundă. E drept, fără ca arbitrii să-și asume un plus de rol în acel meci, scorul final le-ar fi fost favorabil, doar că aceștia au decis să le mai dea oaspeților câteva fracțiuni de secundă. Timp de gândire pentru Energia și de acțiune pentru mureșeni, care au înscris nestingheriți de la mare distanță și și-au adjudecat victoria. Pentru că nu există doi fără trei, a venit și al treilea eșec suferit pe final de joc, cel cu U Mobitelco, însă aici culpa antrenorului este mai mult decât evidentă. Tehnicul pe care l-a comis a destabilizat total echipa și dezastrul a fost complet. Și astfel, Energia a pierdut un meci pe care nu avea voie să-l piardă, în fața uneia dintre cele mai slabe echipe din istoria Clujului.

Celor trei meciuri pe care Energia le-a controlat până aproape de final, dar le-a cedat în ultimele secunde, gorjenii mai au două of-uri. Meciul tur de la Cluj Napoca, în care s-a resimțit lipsa omogenității gorjenilor după ce Florin Nini a lipsit din sânul echipei în cea mai importantă perioadă din presezon când s-a dedicat naționalei feminine, și meciul de pe teren propriu cu Sibiul, pierdut cu 94-105. În total, Energia cumulează astfel cinci meciuri pierdute în care soarta punctelor putea fi cu totul alta. Dacă nu cu un plus de cinci puncte, Energia, cu o mai bună organizare, trebuia să aibă măcar 2-3 puncte mai mult în clasamentul la zi al Ligii Naționale de baschet masculin, poziție de pe care lucrurile s-ar vedea altfel astăzi.

Într-unul dintre cele mai echilibrate campionate din ultima vreme, Energia are de luptat din greu dacă vrea să prindă un loc în play-off, o luptă din care sunt excluse doar trei echipe: codașele Timba, Farul și Concordia.

Programul Energiei din sezonul regulat:

CSU Sibiu (d), Timba (a), SCM U Craiova (d), Gaz Metan Mediaș (a), BCM U Pitești (d), BC Timișoara (d), Asesoft (a), BC Mureș (d), Steaua (a), Farul (d), Oradea (a).

plus

 

1. Un avantaj pentru Energia în lupta pentru play-off ar putea fi acela că va disputa pe teren propriu meciurile cu Steaua și Gaz Metan Mediaș, însă acesta s-ar putea transforma în dezavantaj în cazul în care ar pierde unul dintre aceste jocuri.

2. Un alt avantaj al gorjenilor ar fi ofensiva, care este una de top 3 în Liga Națională în acest moment.

minus

 

1. Dezavantaj poate fi considerat faptul că va primi replica pe teren propriu a celor două echipe care, la prima vedere, sunt favorite pentru a juca finala: Asesoft și CSM Oradea.

2. Energia are de jucat în deplasare în fața a două contracandidate, BCM U Pitești și BC Timișoara, eventuale victorii ale gazdelor anulând ușorul avantaj pe care acum trupa gorjeană pare să-l posede.

3. Energia va fi nevoită să joace fără unul dintre cei mai buni oameni ai săi, Dalibor Djapa. Chiar dacă în locul acestuia va ajunge un alt pivot, este greu de crezut că acesta va fi mai valoros decât sârbul. La fel cum este greu de crezut că acest nou pivot se va integra rapid pentru a se și face util formației gorjene.

4. Apărarea de „mucava” reprezintă marea problemă a Energiei. Doar codașele fără nicio pretenție din Ligă, Farul Timba și Concordia, sunt mai slabe decât Energia.

5. Florin Nini?… Dacă la început era prezentat ca fiind un plus pentru Energia, acum pare să tragă în jos echipa. Ceea ce trebuia să aducă la Târgu Jiu, experiența avută în lupta pentru obiective înaltă, acumulată la feminin, nu se resimte. Din contră, tehnicianul pare în unele momente lipsit de reacție, chiar dacă în majoritatea timpului se agită foarte mult, și, mai ales, de soluții. Dacă Nini are soluțiile, le comunică jucătorilor, iar aceștia nu le aplică, vina este tot în dreptul său. Se numește lipsă de autoritate sau incapacitate de a se face înțeles.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.