Nigerianul John Ibeh consideră normală prezența Pandurilor în fruntea Ligii 1, poziția fiind conformă cu fotbalul practicat de echipa gorjeană.
„Merităm să fim pe primul loc, nu e o surpriză că suntem pe primul loc. Merităm să fim sus. Meritul principal îl are antrenorul, apoi echipa. Suntem ca o familie, uniţi, atmosferă bună în echipă. Mai e vorba şi de disciplină, de modul cum implementează antrenorul jocul echipei. Deocamdată ne jucăm şansa şi vedem ce se întâmplă până la final”, a declarat Ibeh despre poziția ocupată de Pandurii în clasament și despre felul în care echipa gorjeană a ajuns în onoranta postură.
Etapa următoare, John Ibeh se va întâlni cu fosta sa echipă, Oțelul Galați, dar și cu antrenorul care s-a debarasat destul de ușor de el, Dorinel Munteanu: „Nu este un meci special. Chiar dacă este vorba de fosta mea echipă, care a însemnat ceva pentru mine, acum joc aici şi vreau să câştig. Nu e un meci special”, a precizat jucătorul nigerian.
www.sportingorj.ro