RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Performanțele vor aduce prime

/ 17 aprilie 2014

Obiectivul clar al echipei de handbal a Energiei este acela de a participa din toamnă într-o cupă europeană, iar acest lucru se poate obține terminând cel puțin pe locul patru.

andries„Nu avem un obiectiv impus, ci unul pe care ni-l dorim, orice antrenor, orice jucător sunt convins că-și dorește să câștige cât mai multe jocuri și performanțe cât mai mari. Ne dorim să obținem un loc de cupă europeană”, a declarat antrenorul echipei gorjene. Acesta a mărturisit că obținerea unui loc pe podium, care ar fi adusă de scoaterea din cursă a celor de la Bacău, va fi recompensată de conducerea clubului: „Dacă vom reuși să trecem de Bacău va fi o performanță destul de notabilă și băieții trebuie stimulați pentru acest lucru, iar președintele a promis o primă pentru acest lucru”, a mai spus Andrieș.

„Întâlnim vicecampioana, o echipă foarte bună din campionatul nostru. Ne așteaptă trei meciuri foarte grele. Niciun meci nu seamănă cu altul, dar cred că plecăm cu șanse egale pentru accederea între primele trei. Important e să facem un rezultat bun acasă. Chiar dacă nu vom învinge aici, să nu plecăm cu garda jos pentru că putem întoarce rezultatul. Ideal ar fi să câștigăm primele două meciuri, să avem și timp de recupereare”, Florin Acatrinei, jucător Energia Pandurii Târgu Jiu.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.