RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pandurii întâlnește Braga în drumul spre grupele Europa League

/ 9 august 2013

Trupa lui Cristi Pustai mai are un singur pas de făcut pentru a lua potul cel mare și a pătrunde între echipele calificate în grupele Europa League, acolo de unde încep să vină și sume importante de bani.

IMG_84361După ce a trecut, grație unui joc entuziasmant și a unei victorii de răsunet, de Hapoel Tel Aviv, Pandurii va da piept în play-off cu portughezii de la Sporting Braga. Adversarul nu este deloc unul facil având în vedere faptul că Braga a jucat în 2011 finala Europa League în fața celor de la FC Porto, finală în care la Porto a jucat și Săpunaru și pe care au pierdut-o cu 1-0, gol marcat de Falcao.

Rapid Viena, APOEL Nicosia, Feyenoord și Beșiktaș au fost celelalte echipe ce au fost capi de serie în grupa Pandurilor, dar pe care echipa gorjeană i-a ocolit, sorții hărăzindu-le o întâlnire cu Braga.

Partida tur se va disputa pe 22 august, la Cluj Napoca, pe „Cluj Arena”, în vreme ce returul va avea loc o săptămână mai târziu, la Braga, pe un stadion deosebit, Stadionul Municipal din Braga fiind o adevărată bijuterie săpată în stâncă, arena fiind construită pentru Campionatul European disputat în Portugalia în 2004.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.