RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Ungurușan și Ibeh, refăcuți

/ 31 octombrie 2012

După ce au absentat vreme de câteva runde, doi dintre jucătorii Pandurilor au revenit la antrenamentele echipei.

Antrenorul second al Pandurilor, Marian Dinu, a declarat că problemele medicale ale lui Ungurușan și Ibeh sunt acum istorie, însă, din cauza lipsei din programul de pregătire din ultima vreme, cei doi jucători nu vor fi folosiți la meciul de cupă: „Nu avem probleme de lot, dar Unguruşan şi Ibeh nu vor face parte din lot pentru meciul cu Dinamo. Dar ei şi-au revenit şi cred că vor intra în lot pentru meciul cu Severin”.

Mciul de campionat cu Dinamo a fost ultimul în care cei doi jucători, Ungurușan și Ibeh, au evoluat. Ibeh avea de ceva timp probleme și după partida de pe Național Arena a intrat într-un program de recuperare, în vreme ce Ungurușan s-a accidentat chiar în acea partidă, locul său fiind preluat de Pleașcă, jucător care tocmai a revenit după accidentarea ce l-a ținut departe de teren vreme de aproape un an de zile.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.