Crespo, plăcut impresionat de ceea ce a întâlnit în Gorj
/ 30 mai 2012 In Jiul Rovinari,Sport in GorjCrespo n-a intrat la joc, dar a privit cu interes, alături de impresarul său, jocul amical disputat la Rovinari.
Argentinianul Hernan Crespo a participat la inaugurarea fabricii la care este acționar, după care a urmărit la lucru mai mulți tineri fotbaliști gorjeni. Jiul Rovinari a jucat două reprize de câte 25 de minute cu Pandurii II Târgu Jiu după care jucători ai rovinărenilor au mai jucat o a treia repriză între ei. Scorul n-a contat foarte mult deși s-au marcat destul de multe goluri, mai importante fiind însă privirile vedetei sudamericane care, din când în când, la fel ca și impresarul său, cerea date despre un jucător sau altul.
Jiul Rovinari și Sport în Gorj au oferit atacantului argentinian un tricou inscripționat cu numele său, dar nici Crespo n-a rămas dator și a oferit la finalul amicalului un tricou al său de la Parma unui tânăr jucător rovinărean făcând însă semn că este un tricou pe care îl oferă din toată inima întregii echipe.
Administratorul public al Primăriei Rovinari, Constantin Podaru, a discutat intens cu impresarul lui Hernan Crespo, dar nu pentru a-l convinge pe argentinian să semneze cu Jiul Rovinari, ci pentru a pune bazele unei cooperări cu italienii. Podaru și impresarul lui Crespo au căzut de acord ca în această vară mai mulți tineri fotbaliști rovinăreni să meargă pentru o săptămână de trialuri la Parma.
Crespo va părăsi Gorjul joi dimineață, dar a declarat că va reveni cu plăcere de câte ori va avea ocazia: „M-am simțit foarte bine aici, am fost primit cu multă căldură și îmi plac oamenii de aici. Se simte o apropiere cu ceea ce se întâmplă în Argentina, se simte spiritul latin”.
www.sportingorj.ro