RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Victorie cu emoţii pentru fetele de la ACSU

/ 25 septembrie 2011

După victoria obţinută în deplasare în prima etapă de campionat, fetele de la ACSU „Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu se aşteptau la o victorie lejeră în faţa echipei din Caracal la primul joc oficial disputat pe propriul teren, însă victoria a venit abia la ultima aruncare, în ultimele secunde de joc.

Elevele lui Iulian Andrieş şi Ioan Todea au început în forţă şi au condus după primele 5 minute de joc cu 5-1, dar caracalencele au revenit puternic şi au egalat la 11 în minutul 21. ACSU a apăsat din nou pe acceleraţie şi la pauză s-a intrat cu un ecart de patru puncte, scor 18-14 pentru gorjence. La reluare, gazdele şi-au mărit avantajul, în minutul 37 conducând la 6 goluri, scor 22-16, dar în patru minute echipa din Caracal a marcat de trei ori consecutiv ducând scorul la 22-19. Vreme de 13 minute diferenţa dintre cele două echipe a fost de 3-4 goluri, dar între minutele 54 şi 58 echipa oaspete a marcat de 5 ori, vreme în care gazdele au punctat o singură dată, ceea ce a făcut ca tabela să indice din nou un scor egal, 29-29. Finalul a fost unul încins, Chelaru-Giotoiu fiind cea care a reuşit să marcheze golul victoriei la ultima fază a meciului.

ACSU „Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu este neînvinsă după primele două etape ale Seriei B a Diviziei A de handbal feminin, în runda a treia gorjencelor urmând a evolua în deplasare în compania celor de la CS Chimia Râmnicu Vâlcea.

 ACSU „Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu – CSS Caracal 31-30 (18-14)

Sala Sporturilor Târgu Jiu

ACSU Târgu Jiu: Gruia, Diaconu, Feraru, Chelaru-Giotoiu (4), A. Predoi (4), Buncilă (10), Brînzei, Enache (4), Nacu, Giurcan, D. Predoi, G. Predoi (9), Căţelu, Boiaşu. Antrenori: Iulian Andrieş şi Ioan Todea.

CSS Caracal: Brâncoveanu, Sincu, Gîrju, Neagoe (1), Rădoi, Mircescu (4), Cilianu, Cicic (2), Constantinescu (11), Nicolescu, Gărăcel (5), Costea, Stoica (7). Antrenori: Larisa Olteanu şi Adrian Olteanu.

Arbitri: Nicolae Dan şi Alexandru Iordache.

 www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.