RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Energia s-a ţinut tare la Bacău, dar a pierdut pe final

/ 11 septembrie 2011

În prima etapă a Ligii Naţionale de handbal masculin, ediţia 2011-2012, Energia Pandurii Târgu Jiu a evoluat curajos la Bacău şi a fost foarte aproape de a produce surpriza în meciul cu Ştiinţa Dedeman Bacău.

Gazdele s-au impus greu, scor 33-30 (16-15), însă Energia a avut o evoluţie foarte bună în anumite momente ale jocului, combinate însă cu scăderi de nivel ce au condus la succesul băcăuanilor.

Energia a început bine, cu execuţii surprinzătoare ale lui Andrei Popescu, acţiuni rapide pe contraatac ale lui Ilieş şi parade frumoase ale lui Dragomir, aşa că la capătul primelor 10 minute de joc gorjenii conduceau cu 6-3, conform cu desfăşurarea de forţe de pe teren. Elevii lui Andrieş conduceau şi în minutul 20 cu 10-8, dar trei goluri într-un singur minut marcate de gazde au adus Ştiinţa Dedeman pentru prima dată în avantaj pe tabelă în minutul 21, scor 11-10. Degringolada în jocul Energiei a continuat şi băcăuanii s-au distanţat la trei goluri, 14-11 în minutul 26. Mazilu, Păiuş, Ilieş şi Apolzan au adus din nou egalitatea pe tabela de marcaj, dar Ghiţă a marcat în ultima secundă a primei reprize şi gazdele au intrat la cabine cu un avantaj minim, scor 16-15.

Păiuş a început repriza secundă cu trei goluri consecutive, iar Energia, cu o apărare foarte bună şi cu Dragomir în formă, a păstrat poarta neatinsă până în minutul 38, Bondar marcând din 7 metri singurul gol al gazdelor din primele zece minute ale părţii a doua a jocului. Energia a condus şi la trei goluri diferenţă, 17-20 în minutul 40, dar gazdele au întors rezultatul în cinci minute, tabela indicând 23-22 în minutul 45 pentru ca înaintea ultimelor zece minute de joc Ştiinţa Dedeman să pară scăpată de griji la scorul de 28-24. Apolzan şi Asoltanei, cu câte o dublă fiecare, cu menţiunea că acestea au fost sigurele reuşite ale extremei stânga în acest meci, şi Păiuş au reaprins speranţele gorjenilor ajungând în minutul 55 la doar o lungime în spatele moldovenilor, scor 29-28, echilibru care s-a menţinut până în minutul 59. Ultimul minut a adus capitularea Energiei, Apolzan a ratat un atac în superioritate al gorjenilor, Ghiţă a dus scorul la 32-30, iar în ultima secundă a meciului Voica a mai marcat o dată stabilind scorul final la 33-30 pentru Ştiinţa Dedeman Bacău.

Ştiinţa Dedeman Bacău – Energia Pandurii Târgu Jiu 33-30 (16-15)

Sala Sporturilor Bacău

Energia: Dragomir (13 intervenţii), Motoi, Apolzan (10), Mazilu (4), A. Popescu (3), Enache (1), Ilieş (3), Giotoiu, V. Popescu, Păiuş (7), Asoltanei (2), Mledenciu, Geică, Marii. Antrenor: Liviu Andrieş.

Ştiinţa: Tevzadze (4 intervenţii), Laufceag (8 intervenţii), Tamaş, Gurkovskiy (5), Rotaru (2), Ramba (1), Bondar (6), Kurilenko (2), Ghiţă (11), Păunică (1), Manea (1), G. Bujor (3), Voica (1). Antrenor: Eliodor Voica.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.