Petre Grigoraş crede că echipa sa este pe un drum bun în pregătirea partidei cu CS Mioveni, meciul câştigat cu 5-0 în faţa celor de la FC Cisnădie arătându-i o mai mare implicare a jucătorilor săi.
„A fost mai bun amicalul acesta faţă de cele precedente. Pentru că am constatat o evoluţie mai bună a echipei, o atitudine mai aproape de ceea ce vreau eu. Jucătorii au fost mai serioşi, au avut un angajament mai bun în joc. Pe lângă cele cinci goluri marcate, au mai fost încă şase-şapte situaţii clare de gol şi chiar dacă nu m-a interesat rezultatul, s-a văzut că jucătorii sunt din ce în ce mai montaţi pentru partida cu Mioveni. De aceea, consider că suntem în grafic cu pregătirea meciului de luni, deşi ne aflăm abia la începutul pregătirii… Sunt convins că echipa va arăta aşa cum îmi doresc la ora partidei cu Mioveniul, una foarte importantă, aşa cum am mai spus-o”, a declarat antrenorul Pandurilor după meciul amical cu FC Cisnădie. Grigoraş a mai spus că este foarte mulţumit de faptul că la Sibiu are parte de toate condiţiile de pregătire a meciului cu CS Mioveni: „Aici, la Sibiu am găsit încă o dată condiţii foarte bune de pregătire şi refacere, iar în plus, şi linişte. Adică exact cea ce ne trebuie înaintea unui meci cu miză”, a completat tehnicianul echipei gorjene.
În meciul contra echipei din Cisnădie, Grigoraş i-a trimis pe teren din primul minut pe Mingote – Pleaşcă, Viera, Cardoso, Vlad – Voiculeţ, Pintilii, Nistor – Băcilă, Lemnaru, Stromajer, iar golurile au fost înscrise de Băcilă, Nistor şi Lemnaru, în partea a doua a meciului Grigoraş jr. reuşind să stabilească scorul final marcând de două ori.