RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Mocanu nu se teme de adversari

/ 5 noiembrie 2010

Adus în această vară la Energia de la Dinamo, Viorel Mocanu spune că noua sa echipă poate avea o clasare superioară în acest sezon, valoarea jucătorilor şi faptul că acest campionat este unul nebun, cu multe rezultate surprinzătoare, fiind atuuri pentru Energia, o echipă la care a găsit seriozitate şi stabilitate.

Referitor la partida de sâmbătă cu SCM U Craiova, Mocanu spune că mai mult decât de adversar se teme de eventualele căderi ale propriei echipe: „Va fi un meci foarte greu cu Craiova. Mie mi-a fost frică şi de meciul de la Miercurea Ciuc. Au bătut Timişoara şi au pierdut cu Steaua în ultimele secunde acasă, aşa că mi-a fost teamă, mai ales de o uşoară relaxare a noastră după victoria mare cu Clujul, dar pe teren meciul a fost mult mai lejer decât o arată scorul. Mie nu mi-e teamă atât de adversar, cât mi-e teamă de noi”, a declarat jucătorul Energiei.

Viorel Mocanu a ţinut să precizeze că apreciază stilul antrenorului Slobodan Nikolic şi crede că în actuala componenţă echipa poate face performanţă la Târgu Jiu: „Mă aşteptam să avem o evoluţie bună în campionat. De aceea am şi venit. Ştiam că se vor schimba anumite lucruri, ştiam că va veni un antrenor sârb şi cunosc antrenorii sârbi. Ei merg pentru rezultat chiar şi în detrimentul spectacolului şi ştiam că vor fi premise pentru performanţe. Mai jos de locul 10 nu puteam ajunge, aşa că mă aşteptam să fim mai sus”, a mai spus Mocanu.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.