RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Victorie chinuită a Energiei în faţa trupei lui Vlad Caba

/ 25 aprilie 2010

Nu i-a fost deloc uşor Energiei să-şi menţină intacte şansele de a termina sezonul pe locul trei, Vlad Caba, fost antrenor al gorjenilor, şi echipa sa punând multe probleme trupei lui Vasile Stângă, Energia reuşind însă ca la final să-şi treacă în cont victoria cu scorul de 32-30.

HC Odorhei a intrat pe teren mult mai decisă decât echipa gorjeană, a condus în prima repriză în permanenţă, cu o singură excepţie, în minutul 20 Energia preluând pentru puţine momente conducerea cu 9-8. Energia a avut o primă repriză de coşmar, poarta n-a ţinut deloc, asta în ciuda faptului că Vasile Stângă i-a rulat pe toţi cei trei portari pe care-i are în lot, iar în atac s-a ratat din situaţii excelente, chiar şi din aruncări de la 7 metri. În aceste condiţii, la cabine oaspeţii au intrat cu un avantaj de trei goluri, scor 13-16, pauza fiind destul de agitată în vestiarul Energiei.

Primele zece minute ale reprizei secunde n-au adus nimic nou în jocul Energiei, HC Odorhei conducând în minutul 40 la patru goluri, scor 17-20. Impulsionată de public, care a simţit momentul dificil al echipei gorjene, Energia a apăsat pe acceleraţie, iar Florea, Simovic şi Kukrika şi-au dat drumul la joc şi au făcut ca în doar patru minute să ajungă la doar un gol în spatele adversarului. Elevii lui Vasile Stângă au continuat să forţeze şi, cu 10 minute înaintea finalului partidei au preluat pentru a doua oară conducerea, de această dată reuşind să o şi menţină.

Sirena de final a găsit Energia conducând cu 32-30, victorie care, în cazul unei remize sau a unei victorii a Stelei în meciul de la Bacău cu Ştiinţa Dedeman, va duce echipa gorjeană pe locul trei.

Energia Pandurii Târgu Jiu – HC Odorheiu Secuiesc 32-30 (13-16)
Sala Polivalentă Târgu Jiu, spectatori: 450

Energia: Dragomir (1 intervenţie), Rădulescu (3 intervenţii), Ciobanu (9 intervenţii), Păiuş (1), Truică, Humberto (3), Kapular (2), Apolzan (3), Criciotoiu (2), Enache (1), Kukrika (9), Simovic (4), Florea (7), Giotoiu. Antrenor: Vasile Stângă.

HC Odorhei: Varo (13 intervenţii), S. Orban, Ferenczi (3), Mihalcea (4), Komporaly, Solcanu, Frăţilă (6), Rusia (9), L. Orban, Daninfeld (2), Mino (2), Libert (1), Marceta (1). Antrenor: Vlad Caba.

Arbitri: Bogdan Dordea şi Andrei Zăuleţ.

www.sportingorj.ro

Comentează!

2 Comentarii până acum

  • Laurentiu spune:

    Grea nasterea !!

    Mai avem mult de muncit pina sa ne batem de la egal cu HCM sau Resita.Ne-ar mai trebui vreo 4-5 jucatori buni(daca nu foarte buni).Bine,totusi,ca batem si cind jucam prost.

  • un fan spune:

    Corect! E bine k am batut chiar dak am jucat prost!

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.