RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Victorie mare pentru Ralbex în faţa fostului lider al seriei

/ 26 februarie 2010

Ralbex Turcineşti a obţinut o victorie frumoasă, scor 3-0 (1-0), în faţa celor de la Triumf Bârca, echipa care a petrecut vacanţa de iarnă în fotoliul de lider al seriei a IV-a din Liga a III-a.

Ralbex Turcineşti a început returul cu un meci de care se temea, mai ales că echipa nu reuşise să facă decât două antrenamente pe terenul de la Cărbuneşti, însă echipa gorjeană a trecut peste toate problemele şi s-a impus clar în faţa celor din Bârca.

Ralbex a deschis scorul după aproape o jumătate de oră de joc, Gulioiu fructificând o centrare cu un şut din interiorul careului, mingea stergând bara înainte de a intra în plasă în minutul 29. Terenul greu a dus la o luptă pe terenul de la Cărbuneşti, echipa gazdă fiind nevoită să evolueze din minutul 63 în doar nouă jucători de câmp după eliminarea lui Barbu, iar din minutul 78 chiar cu doi oameni în minus, Chiriac fiind şi el trimis mai devreme la cabine. Chiar şi în aceste condiţii, Ralbex a reuşit desprinderea prin Stoica în urma unei combinaţii cu Bucă în minutul 83, iar în ultimul minut de joc Meliţă a dat lovitura de graţie după un un-doi cu Roncea.

Antrenorul celor de la Ralbex, Cristi Popescu, a declarat pentru www.sportingorj.ro că victoria aparţine întregii echipe: “Băieţii s-au dăruit exemplar pe un teren deosebit de greu. Îi felicit pe toţi pentru atitudine şi dăruirea din teren. Am obţinut o victorie foarte importantă în condiţiile în care am evoluat destul de mult timp cu doi oameni în minus după eliminările lui Barbu şi Chiriac”, a spus antrenorul echipei care a schimbat liderul seriei a IV-a a Ligii a III-a.

Ralbex Turcineşti – Triumf Bârca 3-0 (1-0)
Stadion “Gilortul” Târgu Cărbuneşti

Au marcat: Gulioiu (min. 29), Stoica (min. 83) şi Meliţă (min. 90)

Ralbex: Munteanu – Barbu, Greiere, Gulioiu, Amzucu, Gugu, Bucă, Matei (min. 54 Meliţă), Mohora (min. 69 Roncea), Mălăele (min. 66 Chiriac), Stoica (min. 88 Daviţoiu). Antrenor: Cristi Popescu.

Cartonaşe galbene: Matei (min. 1), Barbu (min. 32 şi 63), Chiriac (min. 73 şi 78), Roncea (min. 77) şi Daviţoiu (min. 88)

Cartonaşe roşii: Barbu (min. 63) şi Chiriac (min. 78)

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.