RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Fotbalişti mari cu inimi de aur

/ 12 februarie 2010

N-au acceptat propunerile lui Condescu de a prelua destinele fotbalului românesc, dar vin la Târgu Jiu pentru o cauză nobilă, pentru ajutorarea unui copil cu care soarta a fost crudă.

Hagi şi Gică Popescu au arătat că, atunci când inima este mare, distanţa dintre Lisabona şi Târgu Jiu este extrem de mică şi au răspuns pozitiv chemării lansate de Pandurii şi Umbro România pentru ca, prin numele lor, să atragă un număr cât mai mare de donatori la o strângere de fonduri menită să-i dea o nouă şansă la viaţă unui puşti gorjean.

Iată că, şi dincolo de perioada de glorie petrecută pe dreptunghiul verde, cei pe care ne place să-i denumim „Generaţia de Aur” strălucesc prin actele caritabile pe care le fac, le susţin sau le promovează. I-am văzut pe Hagi sau pe Gică Popescu, pe Adi Ilie sau Lăcătuş participând la multe acţiuni organizate peste hotare de alţi fotbalişti celebri precum Ronaldo sau Zidane, dar, să fim sinceri, puţini ne aşteptam ca cei pe care-i divinizam când ne duceau în pragul unei semifinale de campionat mondial să bată drumul Gorjului pentru a aduce fericirea pe chipul lui Andrei Glăvan, tânărul spre care se vor îndrepta încasările evenimentului programat sâmbătă la Sala Polivalentă din Târgu Jiu.

Clubul Pandurii nu se află la primul gest de această natură, în urmă cu doi ani, viaţa Elisei Ploscaru, o copilă ce abia apucase să se bucure de jocurile grădiniţei, a primit un nou sens şi datorită sensibilităţii arătate de gruparea gorjeană, care a contribuit cu încasările obţinute în urma unui meci amical şi cu donaţii personale ale jucătorilor, antrenorilor şi a membrilor staff-ului administrativ la plata cheltuielilor tratamentului. Micuţa Elisa a câştigat bătălia cu boala, le-a mulţumit Pandurilor cu un desen făcut cu mânuţa ei, desen care se află şi acum în vestiarul echipei, iar acum chipul ei zâmbeşte fericit dintr-o bancă a unei şcoli târgujiene.

Eforturile organizatorilor evenimentului trebuie însă dublate de noi toţi cei care vom participa la show-ul oferit de „Generaţia de Aur”, care va juca un meci demonstrativ în compania unor foste vedete locale, jucători care în anii 80 ne făceau să visăm către locul acolo unde Pandurii au ajuns abia în 2005, adică la un loc sub soarele primei divizii. Tricourile purtate de toţi aceşti artişti ai gazonului vor fi scoase la licitaţie, iar organizatorii speră ca scopul caritabil al acţiunii săi facă pe cei prezenţi să uite de criză şi să bage mâna mai adânc în buzunar pentru a avea un tricou de legendă, dar şi pentru a se putea uita mândri în oglindă, fericiţi că gestul lor a ajutat un pui de om.

Dacă doar numele lui Hagi şi Gică Popescu nu au fost deajuns pentru a vă trimite în tribunele Polivalentei, poate veţi fi convinşi de alte nume mari ale fotbalului românesc. Lung, Moraru, Boc, Doboş, Rotariu, Vlădoiu, Ilie Dumitrescu, Ionel Ganea, Adi Ilie, Boldici, Cîrţu, Irimescu, Gabi Popescu, Bătrînu, Săndoi şi Emerich Jenei vor fi şi ei prezenţi la Târgu Jiu, iar pentru cei nostalgici dar şi plini de patriotism local, în tricourile pandurilor de odinioară vor intra Hica, Porojnicu, Mihuţ, Găman, Ciubotariu, Buia, Niţă, Şolea, Gheorghe, Filip, Andronache, Gaşpar, Rădoi, Andriucă, Frimu, Burlan, jucători conduşi de pe bancă de Mihai Stelescu şi Ion Săvulea.

Articol publicat în săptămânalul Polemika.

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.