Mladen Ostojic: „Îmi pare rău că l-am pierdut pe Darby, încă îl regret”
/ 17 ianuarie 2010 In Fără categorieAntrenorul sârb al celor de la BC Argeş Piteşti, Mladen Ostojic, a admis că victoria Energiei în meciul contra echipei sale din prima etapă a Diviziei A de baschet masculin a fost una meritată, dar a menţionat că rezultatul a fost uşor influenţat de faulturile tehnice dictate de arbitri în finalul meciului împotriva piteştenilor.
Ostojic a apreciat alături de evoluţiile foarte bune ale lui Căpuşan şi Troupe şi aportul substanţial al publicului gorjean spunând în trecere că în vară a fost aproape de a prelua conducerea Energiei.
Tehnicianul celor de la BC Argeş Piteşti a încheiat declarând că pierderea uni jucător precum Darby nu a fost uitată nici acum: „Îmi pare rău că l-am pierdut pe Darby, încă îl regret, dar îi doresc toate cele bune. Să joace aici la fel cum a făcut-o sezonul trecut, asta e viaţa până la urmă”, a mai spus Ostojic, care crede că atât echipa sa cât şi Energia au puterea de a se califica împreună în play-off.
www.sportingorj.ro