RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Calificarea Energiei, cel mai frumos cadou pentru Gore Popescu

/ 4 decembrie 2011

Președintele secției de handbal a clubului Energia, Gore Popescu, și-a serbat ziua de naștere sâmbătă, iar echipa i-a făcut cadou calificarea în turul următor al Cupei Cupelor.

Energia Pandurii Târgu Jiu – Pallamano Intini Noci 37-28 (19-11) – GALERIE FOTO

/ 4 decembrie 2011

Meciul care a decis calificarea Energiei în 8-imilie Cupei Cupelor vă este oferit de Sport in Gorj în câteva instantanee surprinse de Alin Peptan

Pandurii a remizat la Ploiești cu Petrolul

/ 3 decembrie 2011

Pandurii rămâne cu un singur succes afară, cel cu Steaua, în acest tur de campionat după meciul de la Ploiești, unde a remizat alb cu Petrolul, gorjenii putându-se însă lăuda cu doar două eșecuri pe terenuri străine, ambele în fața unor formații de top, Dinamo și FC Vaslui.

Victorie și pentru baschetbaliști în deplasarea de la Otopeni

/ 3 decembrie 2011

Baschetbaliștii Energiei dau semne că își revin după umilința suferită pe teren propriu în fața celor de la CSM Oradea, trupa lui Slobodan Nikolic reușind să învingă în deplasare pe CS Otopeni cu scorul de 86-95 (21-16, 18-23, 13-22, 34-34).

Energia s-a calificat la pas în primăvara europeană

/ 3 decembrie 2011

Elevii lui Liviu Andrieș au arătat că înfrângerea de la Noci a fost un simplu accident, au învins cu 37-28 (19-11) pe Pallamano Intini Noci și Energia a obținut în premieră calificarea într-o fază superioară în cupele europene

Energia Pandurii Târgu Jiu – Pallamano Intini Noci 37-28 – LIVE TEXT

/ 3 decembrie 2011

Energia joacă în aceaastă seară pentru calificarea în faza următoare a Cupei Cupelor, pentru asta având nevoie de o victorie la două goluri în fața italienilor de la Pallamano Intini Noci, echipă care în tur, la Noci, s-a impus cu 26-25.

Grigoraș vrea tribune pline la Ploiești

/ 2 decembrie 2011

Tribunele goale nu sunt pe placul lui Petre Grigoraș nici atunci cînd joacă în deplasare, antrenorul Pandurilor dorind cât mai multe femei și copii la meciul de la Ploiești, acolo unde accesul bărbaților este interzis de la incidentul de la meciul cu Steaua.

Octavian Graure vrea Pandurii în Cupele Europene

/ 2 decembrie 2011

Octavian Graure, directorul Complexului Energetic Turceni, spune că pentru el prinderea unui loc pentru Europa a devenit un obiectiv chiar din acest sezon

Liviu Andrieș: „Calificarea se obţine şi cu atacul şi cu apărarea”

/ 2 decembrie 2011

Calificarea este cuvântul de bază la Energia, iar antrenorul Liviu Andrieș știe că pentru a atinge acest obiectiv echipa sa trebuie să meargă bine și în atac și în apărare.

Batin va fi în lotul deplasat la Ploiești

/ 1 decembrie 2011

Accidentat destul de serios la meciul cu Rapid, atacantul Paul Batin va fi inclus de tehnicianul Pandurilor în lotul deplasat la Ploiești.

Arbitrajul, subiect tabu în vestiarul Pandurilor

/ 1 decembrie 2011

Jucătorii Pandurilor au interzis la discutarea arbitrajelor avute, singurul lucru la care trebuie să se gândească este evoluția lor pe teren, a dezvăluit antrenorul Petre Grigoraș.

Grigoraș este circumspect înaintea partidei cu Petrolul: „O victorie de genul celei cu Rapid lasă urme”

/ 1 decembrie 2011

Tehnicianul Pandurilor atrage atenția că partida cu Petrolul Ploiești nu este atât de ușoară cum pare la prima vedere

Condescu și-a dus „pandurii” în carieră și la Termocentrala de la Turceni – GALERIE FOTO

/ 1 decembrie 2011

Președintele Marin Condescu și-a luat echipa într-un periplu interesant în locurile unde lucrează oamenii de la care vin banii Pandurilor.

Victorie cu tribut

/ 29 noiembrie 2011

Bucurie victoriei în fața Rapidului a lăsat loc repede și unor regrete, cel mai mare fiind acela al accidentării lui Paul Batin, pe lângă acesta alți doi panduri având mici probleme medicale după duelurile aspre cu jucătorii giuleșteni.

Liviu Andrieș: „Cred că vom bate la 4-5 goluri diferență”

/ 29 noiembrie 2011

În ciuda înfrângerii din meciul de la Noci, antrenorul Energiei, Liviu Andrieș, este încrezător în șansele echipei sale de a se califica în turul următor al Cupei Cupelor.

Patru jucători dau probe la Pandurii

/ 29 noiembrie 2011

La antrenamentul Pandurilor de marți după-amiază au participat și patru noi jucători care vor susține probe la echipa gorjeană.

Energia a anunțat prețul biletelor pentru returul cu Noci

/ 29 noiembrie 2011

Oficialii clubului Energia au anunțat care este prețul biletelor pentru returul confruntării cu Pallamano Intini Noci din Cupa Cupelor, un tichet urmând a costa 15 lei.

Batin s-a ales cu 4 puncte de sutură

/ 28 noiembrie 2011

Cel care a participat activ la ultimele cinci goluri ale Pandurilor în Liga I, marcând trei dintre ele, Paul Batin, nu va putea continua seria bună începută datorită unei accidentări suferită la meciul cu Rapid.

Grigoraș: „Imaginea mea este cea exprimată de echipă pe teren”

/ 28 noiembrie 2011

Performanța Pandurilor, aceea de a se situa pe locul 5 în Liga I aproape de finalul turului, este strâns legată de numele tehnicianului Petre Grigoraș, iar suporterii echipei știu asta și i-au mulțumit acestuia scandându-i numele pe parcursul meciului și după finalul său.

FOTBAL / Liga a V-a „Onoare” Gorj – Rezultate şi clasamente – etapa a XIV-a

/ 28 noiembrie 2011

Rezultatele etapei a XIV-a din cele două serii ale ligii a V-a gorjene şi ordinea primelor trei clasate după această rundă

 Pagina 178 din 334  « Prima  ... « 176  177  178  179  180 » ...  Ultima » 


Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.