RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Theo Evans: „Am câştigat prin constanţă şi stăpânirea de sine”

/ 24 ianuarie 2010

Antrenorul Theo Evans era foarte fericit după încheierea partidei susţinută de echipa sa şi câştigată în deplasare în faţa Stelei considerând că s-a făcut un  mare pas spre calificarea în play-off.

„A fost o victorie foarte, foarte mare pentru noi pentru că Steaua este una dintre contracandidatele noastre directe pentru play-off, iar acum am reuşit să-i batem de două ori şi la noi şi la ei acasă. De aceea, sunt foarte fericit! A fost un meci greu, echilibrat. Steaua este o echipă bună, dar noi am câştigat prin constanţă şi stăpânirea de sine de care am dat dovadă. A fost un examen extrem de dificil pe care l-am trecut”, a declarat Theo Evans după cel de-al doilea succes consecutiv înregistrat de Energia în 2010. Tehnicianul american al Energiei consideră că echipa este pe drumul cel bun, iar şansele ei de a prinde un loc în play-off au crescut considerabil: „Acum cred şi mai mult ca putem să ajungem în play-off. Aş fi vrut să am aceeaşi echipă şi în tur pentru că nu cred că mai aveam emoţii. Dar noi luptăm să ne atingem obiectivul. Va fi greu, dar acum pare realizabil…”, a concluzionat Theo Evans.

Energia a câştigat cu emoţii partida din deplasare cu Steaua cu scorul de 84-81, asta deşi baschetbaliştii lui Theo Evans au condus aproape în permanenţă, bucureştenii punând însă presiune pe final, atunci când soarta meciului a fost decisă de precizia aruncărilor de la linia de fault.

www.sportingorj.ro

Comentează!

2 Comentarii până acum

  • done spune:

    Doamne bine ca si-a luat Ponta pacostea aia de Popescu de la noi, ca ce nu reusea gripa noua, reusea Bogdanel cu ratarile lui. Vai de steaua lor cu el in teren!… in rest pentru Energia sa speram ca va fi bine, chiar de va fi greu. Go Energia!

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.