La ultimele antrenamente ale Pandurilor și-a făcut apariția și un fost internațional de juniori, jucător care în ultimii doi ani a evoluat în Anglia. Este vorba de Carlo Erdei, un mijlocaș ofensiv de 19 ani care a plecat din țară la doar 17 ani semnând cu Wolverhampton, în ultimele două sezoane evoluând pentru echipa de tineret a clubului din Albion.
Format de LPS Satu Mare, tânărul mijlocaș ofensiv a venit la Târgu Jiu în speranța că-l va convinge de calitățile sale pe antrenorul Edi Iordănescu. Până să viseze la a juca în Liga 1, Carlo Erdei are însă multe de demonstrat și multe de recuperat, el fiind pentru moment în urmă cu pregătirea. Cel puțin pentru moment, el va fi mai mult în atenția echipei a doua a clubului târgujian: „Este un jucător tânăr, de perspectivă. A jucat în Anglia, la tineretului lui Woverhampton, dar acum, cel mai probabil, va merge la echipa a doua și, atunci când va fi cazul, dacă antrenorul Edi Iordănescu va decide că va face față la prima echipă, va face și pasul spre Liga 1”, a declarat Team managerul Pandurilor, Adelin Șolea.
www.sportingorj.ro
De ce nu-l fortati la prima echipa , daca e bun ramane , daca nu , pleaca ? Asa , se plafoneaza la echipa a-II-a si pe la 23-24 de ani nu mai corepunde ca varsta , e ” batran
” pentru liga a-III-a …La noi un jucator de 19-20 de ani e jucator de perspectiva , iar ” afara ” tineri de 17-18 ani sunt titulari in echipe de cupe europene !