RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pandurii – gata de primul meci oficial din 2015

/ 16 februarie 2015
Gorjenii au avut o iarnă extrem de zbuciumată, iar după un tur de campionat deloc încântător, schimbările au curs pe bandă rulantă, inclusiv la nivelul lotului, acolo unde pare că s-au rezolvat problemele arzătoare.

DINAMO-FAZA-3

După revenirea lui Eugen Pârvulescu la Târgu Jiu și instalarea tehnicianului Edi Iordănescu pe banca tehnică, gorjenii au dat startul mișcărilor de lot, reușind repatrierile lui Grecu, Eric și Pintilii. De asemenea, pentru a rezolva problemele din apărare, au fost aduși sârbul Nikola Vasiljevic, Bogdan Șandru, Andrei Cordoș și croatul Filip Mrzljak. La dispoziția noului antrenor al echipei vor mai fi, începând cu returul acestui campionat, Brata şi Smrekar, jucători pe care Pandurii i-a avut în lot şi în tur, dar pe care nu i-a putut folosi. În schimb, Cornel Predescu și Neic Mevlja s-au despărțit de olteni. Dacă primul a stat mai mult accidentat, neavând ocazii să evolueze prea mult în tricoul alb-albastru, slovenul nu a demonstrat că merită să i se prelungească contractul scadent în luna decembrie a anului 2014.

Astfel, în noua formulă, Pandurii susține astăzi primul test din acest an, pe teren propriu, cu Dinamo București, în manșa tur a semi-finalelor Cupei Ligii Adeplast, competiție ce, odată cu avansarea în fazele superioare, reprezintă un real obiectiv la fosta vicecampioană a României. Premiul? Sume importante de bani puse la bătaie de sponsorul principal al întrecerii, Adeplast. Nu numai gorjenii s-au întărit considerabil în această iarnă. Cei supranumiți „câinii roșii” au mutat și ei consistent pe piața transferurilor, jucători ca Gicu Grozav, Marius Nicolae sau Marian Cristescu alegând să ia calea Șoselei din „Ștefan Cel Mare”.

Tehnicianul pandur, Edi Iordănescu, este conștient de valoarea și numele adversarului, dar speră ca primul său meci oficial pe banca oltenilor să se încheie cu un rezultat pozitiv. „Trebuie să fim realişti, ne aşteaptă două meciuri foarte grele. Eu mereu am spus că Dinamo, indiferent de forma de moment pe care o traversează, de situaţia financiară, de ce se întâmplă acolo, rămâne Dinamo, echipă cu tradiţie şi cu pretenţii. Toată lumea din jurul echipei, conducerea, suporterii pun presiune pe jucători şi sigur că ei vor veni motivaţi şi conectaţi. Ţinând cont de faptul că au ieşit din Cupa României şi au şanse aproape de zero de a câştiga titlul, rămâne singurul obiectiv pe care îl pot atinge şi sunt sigur că vor veni şi vor juca cu echipa cea mai bună care pot să o formeze la momentul jocului”, a punctat Iordănescu Jr.

Calificarea în finala Cupei Ligii Adeplast se va decide în dublă manșă, partida retur urmând să aibă loc pe 11 martie, la București.

Pandurii Târgu Jiu – Dinamo Bucureşti

Stadion „Municipal”, Târgu Jiu, ora 19:00

Televizare:  DigiSport, LOOK TV, DolceSport

Echipe probabile:

Pandurii: Stanca – Unguruşan, Cordoş, Vasiljevic, Momcilovic – Anton, Pintilii – Răduţ, Smrekar, Nistor – Roman. Antrenor: Edi Iordănescu.

Dinamo: Marc – Bărboianu, Machado, Durimel, Fai – Boubacar, Cristescu – Rotariu, Alexe, Grozav – M. Niculae. Antrenor: Mihai Teja.

Meciul va putea fi urmărit și în format LIVE-TEXT pe www.sportingorj.ro.

foto: www.panduriics.ro
www.sportingorj.ro
Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.