Echipa de baschet a Energiei va juca la începutul săptămânii viitoare primul ei joc în cupele europene, iar conducerea clubului se află în linie dreaptă cu pregătirile, FIBA punând unele condiţii pe care gazdele trebuie să le îndeplinească pentru organizarea unor astfel de partide.
Sala Sporturilor din Târgu Jiu este departe de a fi una de nivel european, însă FIBA face unele concesii când este vorba de echipe care se află la prima participare, iar Energia va putea juca în faţa propriilor suporteri meciurile din EuroChallenge. Totuşi, pentru a îndeplini un minim de condiţii, conducerea clubului gorjean a fost nevoită să mai facă unele investiţii.
În primul rând, în această vară, suprafaţa de joc a fost revopsită, s-au folosit doar anumite coduri de culori, cele impuse de FIBA, şi s-au trasat din nou marcajele terenurilor pentru a fi în conformitate cu regulamentele competiţiei în care Energia va debuta în această toamnă. Dincolo de suprafaţa de joc, conducerea a avut de rezolvat şi ajungerea la un număr minim de locuri pe scaune, iar pentru acest lucru s-a apelat la o soluţie de care suporterii echipei gorjene au mai beneficiat în Final Four-ul organizat acum câţiva ani la Târgu Jiu: „Vom monta și patru tribune în spatele celor două coșuri, acolo vor intra iarăși spectatori. Am mai folosit acest sistem la acel Final Four al Cupei de la Târgu-Jiu. Mizez pe o prezență mare la meci, cred că se va juca având casa închisă. Estimez să avem circa o mie de persoane în Sală”, a declarat Dan Cumpănaşu, preşedintele secţiei de baschet a clubului târgujian.
O altă cerinţă a FIBA ce a trebuit să fie îndeplinită a fost aceea a unai tabele de marcaj de ultima generaţie, iar Energia a achiziţionat o nouă tabelă de marcaj, una mai mare, conformă cerinţelor forului sub tutela căruia se dispută meciurile din cupele europene. Noua tabelă va fi amplasată în locul vechii tabele, pe peretele de nord al Sălii Sporturilor.
Meciul Energiei cu Tartu Rock va fi o sărbătoare la care conducătorii clubului aşteaptă un aflux mare de spectatori. Dan Cumpănaşu spune că se aşteaptă ca Sala Sporturilor să fie din nou neîncăpătoare şi că s-a stabilit ca intrarea să fie generală, la un preţ de 20 de lei pentru un bilet: „Am stabilit și prețul biletelor pentru primul meci de acasă, cel cu Tartu Rock. Un bilet va costa 20 de lei, iar cei care dețin abonament la meciurile echipei noastre vor avea accesul liber. Se vor pune în vânzare 700 de bilete, iar circa 350 de persoane vor intra pe baza abonamentelor sau a invitaților care vor fi emise de club”, a declarat oficialul echipei gorjene.
cam ieftin biletul 🙂