Pentru profesorul Pustai, după recreația cu Farul, urmează examenul cu Gaz Metan Mediaș, fosta sa echipă.
Tehnicianul Pandurilor spune că nu va fi ușor pentru el, nici din punct de vedere emoțional, nici profesional: „Mi-a fost greu când am plecat de acasă. Le voi fi adversar pentru 90 de minute, dar este normal, suntem profesioniști. Vom întâlni o echipă care în ultimele partu meciuri n-a pierdut, a făcut două egaluri, cu Vaslui și cu Steaua, și puteau să obțină mult mai multe puncte în aceste partide. Cu Vasluiul mai erau zece secunde sau erau deja peste timpul prelungirilor, iar cu Steaua au avut 2-0… E o echipă care joacă în deplasare foarte bine, le-au revenit și jucătorii de bandă, și Munteanu și Petre, jucători de viteză. deci ne așteaptă un meci foarte greu”, a declarat Cristi Pustai despre primul său meci din postura de adversar al singurei echipe pe care a antrenat-o în Liga 1 înainte de sosirea la Târgu Jiu.
Meciul dintre Pandurii Târgu Jiu și Gaz Metan Mediaș este programat a se disputa sâmbătă la Târgu Jiu, pe stadionul „Municipal”, cu începere de la ora 17:00.
www.sportingorj.ro