„Piticul”, aşa cu este alintitat de către colegi, a dovedit de-a lungul anilor în care a evoluat în tricoul Energiei, că este cel mai inimos şi poate, cel mai cerebral jucător al formaţiei de handbal gorjene. Conducătorul de joc al Energiei povesteşte pentru „Sport în Gorj” cum a început şi cum s-a derulat experienţa sa la Târgu Jiu.  

Reporter: Ai ajuns acum unul dintre veteranii Energiei…
Andrei Enache: Este foarte adevărat, s-au făcut deja 10 ani de când am ajuns la Târgu Jiu. De simţit, nu mă simt nici mai tânăr, dar nici mai bătrân, mă simt mai cu experienţă! De-a lungul anilor am avut nişte colective foarte frumoase aici şi cred că am ajuns să formăm de fiecare dată o familie.

Rep.: Îţi mai aduci aminte cum ai ales să joci pentru Energia?
A.E.: Tocmai ce terminasem junioratul, în 2003, eram la turneul final, iar în acea perioadă veneau mulţi antrenori să îşi aleagă eventuale soluţii de viitor pentru echipele lor de seniori. Ţin minte că atunci era antrenor nea Mircea Paşek şi mi-a spus să vin să dau o probă de joc la Pandurii Lignitul. Şi se pare că am luat-o, că de atunci am rămas încă 10 ani la Târgu Jiu! Doar că am mai pierdut între timp, ceva păr.

Rep.: Eşti aproape oltean după 10 ani la Târgu Jiu…
A.E.: Cert este că am ajuns să mă simt la Târgu Jiu, practic, ca la mine acasă. Şi vă daţi seama de ce. Aici stau de 10 ani, iar acasă ajung de maxim două ori pe an, adică o lună şi jumătate adunat. Bine, este adevărat, nu m-a scăpat deloc până acum perfectul simplu când ajungeam acasă, dar în rest m-am cam oltenizat pentru că mi-am pierdut accentul de moldovean.

Rep.: De ce ai ales să rămâi atâta timp doar la o singură echipă?
A.E.: Pur şi simplu aşa a fost să fie. M-am şi obişnuit aici, m-am simţit foarte bine, iar atunci când a intervenit problema renegocierii contractului, ne-am înţeles foarte repede. Şi cred că am făcut alegerea corectă. Sincer, chiar sunt mulţumit de ce am realizat la Târgu Jiu. Am avut trei participări în cupele europene, am avut o clasare pe podium şi o finală de Cupa României. Deci, sincer vorbind, cred că am făcut maxim din ceea ce puteam face.

Rep.: Cu atâtea sezoane la activ, ţi-au trecut prin faţă destui antrenori… Ai avut vreun preferat?
A.E.: Exact. Începând cu domnul Paşek, am lucrat şi cu domnul Avramescu şi cu Vlad Caba şi cu Vasile Stângă şi cu Sorin Toacsen şi nu în ultimul rând cu Liviu Andrieş. Iar cu fiecare dintre ei a fost câte o experienţă aparte. Am prins şi cupele europene, am prins şi momente mai dificile, de criză, să le spunem. Aşa că nu aş putea să vorbesc de vreun favorit, fiecare experienţă a avut farmecul ei, dar mai ales rostul ei.

Rep.: Care ar fi cea mai plăcută amintire a ta legată de echipa gorjeană?
A.E.: Au fost atâtea… Deci nu ştiu dacă aş putea să aleg una singură. Au fost momente foarte frumoase, au fost şi câteva mai grele, ce-i drept, dar au fost prea multe plăcute. Eventual să pot să dau un exemplu, cum ar fi prima calificare în cupele europene. Aceea a fost cu totul specială pentru că nu a fost un moment plăcut doar pentru noi, jucătorii, ci şi pentru toată lumea din jurul echipei. Atunci ne oprea lumea pe stradă şi ne spunea „Bravo, felicitări!”, iar eu mă simţeam foarte mândru. În contrast cu ce se întâmpla destul de curând şi ni se spunea „Băi băieţi, voi când mai câştigaţi un meci?”.

 Rep.: Cât ai de gând să mai joci? Evident, la Energia…
A.E.: Eu încă sper să mai trag încă 3-4 ani. Iar în timpul ăsta chiar mai sper măcar la încă o participare în cupele europene.

Rep.: Lumea te cunoaşte ca fiind un jucător extrem de determinat, în ciuda fizicului tău mai puţin impunător. Cred că ai fost cel mai des victimă a adversarilor de pe teren.
A.E.: Da, dar ştiţi care e paradoxul? Că am avut destul de multe accidentări, însă niciodată nu am suferit vreo operaţie, nu am avut vreo ruptură… În rest, am fost destul de tumbăcit, pe undeva şi normal datorită şi angajamentului, dar şi al fizicului meu mai modest faţă de suta de kilograme a altora.

Rep.: Care a fost dorinţa ta pentru 2013?
A.E.: În primul rând să fiu sănătos. Pentru că anul trecut am avut ceva probleme şi am stat vreo patru luni pe tuşe. Apoi, să termin cu Energia cât mai sus în clasament.

Rep.: Apropo de echipa ta, ce mai speri de la sezonul 2012-2013?
A.E.: În iarnă au venit câţiva jucători noi şi sunt convins că ne vor ajuta foarte mult. În mod cert, momentan nu acesta este locul pe care îl merităm în Liga Naţională, cred că ar trebui să fim undeva între primele şase echipe din campionat. Iar odată cu întăririle primite, mai ales la nivel de interi, acolo am avut probleme mari, avem şanse mari să mai urcăm în clasament.

 Un burlac râvnit

Andrei Enache, în ciuda constituţiei fizice mai modeste, este unul dintre barbaţii cu priză la sexul frumos. Mai ales că este printre puţinii burlaci rămaşi din echipa de handbal gorjeană: „Ştiu că sunt printre puţinii burlaci rămaşi în echipă. Mă refer la cei care suntem mai vechi la echipă şi care avem ceva ani… Într-o bună zi sunt conştient însă, că va veni şi vremea pentru „ginerică”. Dar până atunci am preferat şi prefer să îmi trăiesc viaţa exact aşa cum mi-am dorit. Până la urmă toată lumea îşi doreşte o familie, un copil, dar fiecare decide când. Eu nu am decât 29 de ani şi prefer să mai aştept puţin. După toate probabilităţile, 90% sunt şanse ca viitoarea mea nevastă să fie olteancă”, spune Enache.

Vrea să devină antrenor 

Ajuns la 29 de ani, adică în planul maturităţii sportive, Andrei Enache nu se fereşte deloc să se gândească şi la viitorul său. Veteranul Energiei dezvăluie că după ce va pune adidaşii în dulap, este hotărât să încerce profesia de antrenor: „Am făcut şi şcoala de antrenori, iar în vară trebuie să mă înscriu din nou pentru a avansa în grad. Sunt conştient că într-o bună zi va trebui să mă retrag şi să fac pasul către antrenorat, iar pentru asta e bine să te ingrijeşti de pe acum. Mai am de tras vreo câţiva ani ca jucător, dar apoi sunt şanse mari să devin antrenor. Nu ştiu de unde voi începe, dar important e să încerci. Normal că încerc de pe acum să mai fur ceva meserie de la Liviu”, susţine Enache.

www.sportingorj.ro