RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Energia n-a avut emoții cu ciucanii

/ 13 ianuarie 2013

Energia Rovinari a revenit la un bilanț pozitiv în acest sezon profitând și de un adversar modest, trupa lui Nikolic impunându-se cu 93-67 (25-16, 27-20, 24-13, 17-18) de BC Miercurea Ciuc.

steffel ciucPartida, disputată la Târgu Jiu, a fost la discreția gazdelor și a constituit prilejul debutului în fața propriilor suporteri a celor trei noi achiziții ale Energiei din această iarnă. Mai mult decât atât, Jay Wisseh a fost chiar la primul său meci pentru Energia după ce nu a putut evolua la Sibiu, în prima etapă a returului sezonului regulat. Fundașul american a fost cel mai bun marcator al echipei sale, Wisseh adunând 18 puncte, dar și 4 recuperări și tot atâtea assisturi. O evoluție bună a avut-o și pivotul Jaseph Kennerly III, care a fost la un pas de double-double, în cele aproape 27 de minute jucate având 9 recuperări și 13 puncte. Janjusevic a jucat mai puțin decât la Sibiu, dar și el a fost printre remarcați, sârbul terminând meciul cu 11 puncte, 4 recuperări și 5 assisturi.

Energia poate fi considerată beneficiara rezultatelor acestei etape, una în care Farul a produs o mare surpriză învingând pe Gaz Metan Mediaș. Echipa gorjeană se află acum la egalitate de puncte cu Gaz Metan Mediaș, care ocupă acum ultimul loc de play-off, trupa lui Nikolic fiind în acest moment prima sub linie.

Etapa viitoare, Energia joacă în deplasare cu BC Timișoara, partida fiind programată a se disputa la Timișoara, sâmbătă, 19 ianuarie. În tur, Energia Rovinari s-a impus, la Târgu Jiu, cu scorul de 90-89.

Energia Rovinari – BC Miercurea Ciuc 93-67 (25-16, 27-20, 24-13, 17-18)

Sala Sporturilor Târgu Jiu, spectatori: 650

Energia: Janjusevic (11), Gliga (3), Darby (13), Roșu (3), Bratoloveanu (2), Lăpuște (7), Mocanu (2), Steffel (13), Wisseh (18), Kennerly (13), Nikolic (8), Alionescu. Antrenor: Slobodan Nikolic.

BC Miercurea Ciuc: Vita (3), Lokody (1), Dogaru (4), Harris (10), Faur (2), Bubalo (16), Hajdic (2), Filipovic (18), Hejas, Dupre (9), Corpodean (2). Antrenor: Laszlofy Botond.

Arbitri: Laurențiu Grigoraș, Fabiana Martinescu, Dragoș Nicolae.

www.sportingorj.ro

Comentează!

1 Comentariu până acum

  • realgorj spune:

    La sala am vazut scorul 93-67, pe site-ul frbaschet.ro este 89-67.Lipsesc 4p din prima repriza. Care-i adevarul ?

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.