Departe de a stârni interesul cu care a fost primit meciul cu Steaua la Târgu Jiu, confruntarea cu Dinamo este foarte importantă, atât pentru panduri cât și pentru bucureșteni.
„Despre meci se ştie că e o oportunitate de a accede mai uşor şi a ajunge într-o cupă europeană, obiective pe care le au toate cele 8 echipe ce se vor califica mai departe. Cupa este un obiectiv, aşa cum am spus. Se poate ajunge mai uşor în cupele europene decât din campionat”, a declarat secundul lui Grigoraș, Marian Dinu, despre felul în care clubul gorjean privește întâlnirea de joi. Acesta este convins că dinamoviștii dau și ei o importanță mare partied de la Târgu Jiu, probabil chiar mai mare decât celei de campionat cu Steaua, chiar dacă bucureștenii susțin că gândul lor se îndreaptă mai mult spre derby: „Sunt convins că declaraţiile sunt de faţadă şi nu pun pe primul loc derbyul cu Steaua. Pentru ei cupa contează mai mult, probabil şi ei gândesc ca majoritatea, campionatul e aproape încheiat din punct de vedere al câştigătoarei. Steaua cu greu mai poate pierde campionatul”, a mai spus Dinu.
După înfrângerea suferită de gorjeni în campionat, Pandurii privesc partida de cupă și ca pe o revanșă: „Se poate spune că e şi ora revanşei, dar e un meci de Cupă care se joacă într-o singură manşă. Avantajul e de partea noastră pentru că jucăm acasă, având şi suportul publicului sper să ne calificăm mai departe. Acasă am jucat peste nivelul altor echipe, şi sper să o facem şi joi seara”, a concluzionat Marian Dinu.
www.sportingorj.ro