RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Marian Dinu: “Pericolul vine de la jucătorii cu experienţă ai Sportului”

/ 21 aprilie 2011

Secundul Pandurilor, Marian Dinu, consideră Sportul Studenţesc o echipă periculoasă, care merita mai mult decât postura de lanternă roşie pe care o deţine acum, drept urmare gorjenii vor trata cât se poate de serios meciul din Regie.

Dinu a precizat că în lotul Sportului se găsesc mulţi jucători care ar putea decide soarta unui joc printr-o execuţie de excepţie sau o fază luată pe cont propriu, dar speră ca acest lucru să nu se întâmple, iar Pandurii să se întoarcă din Regie cu toate cele trei puncte: “Analizăm şi jocul adversarei, dar punem accent pe jocul propriu. Totuşi, Sportul are jucători cu mare experienţă, Curelea, Maxim, Ferfelea, Irimia, Cruceru, Bălan şi eu mi-aş dori ca niciunul să nu aibă o execuţie care să decidă meciul. Eu am încredere în jucătorii noştri şi sunt convins că vor face tot posibilul să câştige. Sunt foarte montaţi, responsabili şi pe lângă banii pe care-i câştigă îşi doresc să-şi facă şi un nume”, a mai declarat antrenorul secund al Pandurilor.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.