Rusu către Pleașcă: „Trebuie să fie puternic, noi vom fi alături de el”
/ 15 noiembrie 2011 In PanduriiAccidentarea lui Pleașcă l-a mișcat și pe Adrian Rusu, cel care se lupta cu acesta pentru postul de fundaș dreapta, jucătorul revenit în această vară la Pandurii de la FC Brașov declarând că este, sufletește, alături de colegul său.
„Îmi pare nespus de rău de Marian. Era într-o situaţie bună a carierei lui. A avut un ghinion foarte mare. Asta e viaţa de fotbalist. Trebuie să fie puternic, noi vom fi alături de el în clipele astea grele şi trebuie să ştie să gestioneze situaţia. Face parte din viaţa noastră şi sunt convins că o să treacă cu bine peste această nenorocire”, a declarat Rusu despre accidentarea pe care a suferit-o colegul său la debutul la echipa națională.
În vreme ce mulți vorbesc despre un blestem abătut asupra celor care joacă pe postul său la Pandurii, Rusu spune că mai presus este credința și nu se teme de blesteme: „Nu e un blestem. A fost o legătură mai macabră la partea dreaptă. Cred în Dumnezeu şi sper să nu am probleme cu accidentările”, a declarat fundașul Pandurilor.
www.sportingorj.ro