Gabriel Florea: „Sperăm ca la final să prindem cupele europene”
/ 20 aprilie 2011 In CS Energia,HandbalCel mai bun marcator al Energiei şi al Ligii Naţionale în acest campionat, Gabriel Florea, spune că echipa sa şi-a făcut meciul uşor tratând serios adversarul chiar dacă era vorba de o echipă aflată în derivă.
„După victoria de la Odorhei aveam obligaţia să câştigăm cu Minaur. L-am tratat serios şi uşor-uşor am reuşit să ne desprindem şi ne-am făcut meciul uşor. Când e victorie şi moralul e ridicat. Am înţeles că şi conducerea o să ne bage salariile restante, aveam restanţe din februarie. Cine nu-şi doreşte victorii şi să intre salariile?”, a declarat Florea la finele întâlnirii cu Minaur câştigată lejer de Energia la Târgu Jiu cu scorul de 38-26.
Florea crede în continuare în steaua Energiei şi în şansa ei de a prinde un loc de cupe europene: „Fiecare meci trebuie să-l tratăm ca pe o finală pentru că se dă o mare luptă pentru locul 5. Suntem noi, Clujul şi Bacăul, Suceava. Sperăm ca la final să prindem cupele europene. Urmează un meci greu la Timişoara, şi ei se luptă la retrogradare, au echipă bună şi acasă joacă foarte bine”, a mai spus extrema stângă a echipei gorjene.
În legătură cu titlul de cel mai bun marcator în Liga Naţională, Florea spune că îl are ca principal contracandidat pe Vali Ghionea: „Titlul de golgheter e o ambiţie personală. E mare lucru pentru mine, dar şi pentru Energia. Şi suporterii trebuie să fie mândri de mine pentru că reprezint Târgu Jiul. Cred că o să mă bat cu Ghionea la titlul de golgheter. Ratările fac parte din joc, trebuie să trec peste ele şi să-mi fac treaba. Mai am încă un an contract la Energia. Nu mă gândesc la plecare. Ce-o fi de la vară vedem. Depinde ce vrea şi conducerea”, a încheiat Gabriel Florea.
www.sportingorj.ro
Bravo Florea….CEL mai bun jucator al echipei…dupa parerea mea