Pandurii a reuşit să repete rezultatul din turul campionatului remizând în Ştefan cel Mare, scor 2-2 (1-1), cu Dinamo Bucureşti şi a dat o grea lovitură echipei bucureştene.
Pandurii au început extrem de prost meciul, Grecu a rămas în spate făcând marcaj om la om la Torje, Dănciulescu a pătruns pe culoarul lăsat liber, a centrat în faţa porţii, iar Alexe a marcat nestingherit din 7 metri. Era doar minutul 3 şi gazdele se vedeau deja în avantaj pe tabelă. Şocul primirii golului nu a fost acuzat prea mult de Pandurii, care a ieşit la atac, iar Vranjes l-a întins serios pe Bălgrădean în minutul 10, portarul dinamovist reuşind să scoată în corner. Dănciulescu şi-a trecut în cont o mare ratare în minutul 28, după o greşeală a lui Chiricheş, trimiţând balonul peste poartă. Băcilă şi-a încercat exteriorul din interiorul careului în minutul 30, dar Bălgrădean a respins din nou refuzând pentru moment egalarea Pandurilor, una care avea să vină în minutul 41. Cardoso, intercalat surprinzător pe partea dreaptă, a pasat excelent cu exteriorul pentru Apostu, acesta a pătruns pe un culoar şi rămas singur cu Bălgrădean l-a executat pe dinamovist stabilind scorul pauzei.
După reluare, Pandurii a avut prima mare ocazie, în minutul 52 Matei a centrat foarte bine, Apostu a reluat cu capul de la 14 metri, dar mingea nu a prins spaţiul porţii, aşa cum nici Torje nu a fost mai norocos un minut mai târziu, cînd a trimis peste poartă şutând din afara careului. În minutul 53 a fost şi una dintre cele mai cotroversate faze. Zie Diabate l-a faultat dur pe Matei având deja un cartonaş galben din prima repriză, dar arbitrul Comănescu nu i-a acordat nici măcar cartonaşul galben deşi se putea acorda chiar roşu direct. După doar cinci minute, Dinamo a revenit în avantaj marcând la o gravă greşeală a lui Matei, Torje marcând din interiorul careului.
Nevoit să atace din nou în căutarea egalării, Grigoraş a făcut schimbări cel puţin interesante. I-a scos pe Matei, Băcilă şi Apostu şi i-a trimis în teren pe Popete, Brata şi Pleaşcă, aceste schimbări lăsând echipa fără niciun vârf autentic, acest rol fiind îndeplinit în anumite momente de Cardoso. Introdus şi el după pauză la dinamovişti, Bakaj a ratat în minutul 76 trimiţând din colţul careului mic pe lângă poartă.
Când meciul părea să se îndrepte spre un 2-1 pentru gazde, Voiculeţ a insistat la o minge ce părea pierdută, iar Bălgrădean a intervenit imprudent, l-a faultat pe jucătorul Pandurilor, iar Comănescu a indicat punctul cu var. Tot Voiculeţ a executat, imparabil, iar tabela indica în minutul 84 din nou un scor egal, 2-2. După doar trei minute de fericire, Pandurii puteau pierde punctul când Comănescu a indicat din nou penalti, de această dată la poarta lui Mingote, după un duel între Popete şi Torje. Vlăduţ Munteanu a trimis însă balonul peste poartă şi egalitatea a persistat până la final, asta chiar dacă Alexe a mai ratat o ocazie imensă în minutul 91 şutând pe lângă poartă din colţul careului mic.
Dinamo Bucureşti – Pandurii Târgu Jiu 2-2 (1-1)
Stadion „Dinamo”, spectatori: 2.000
Au marcat: Alexe (min. 3), Torje (min. 58) / Apostu (min. 41), Voiculeţ (min. 85, din penalti)
Dinamo: Bălgrădean – Rubio, Grigore, Moţi, Diabate – Torje, D. Kone, C. Munteanu (min. 73 B. Pătraşcu), Alexe (min. 54 Bakaj) – Dănciulescu (min. 80 V. Munteanu), L. Ganea. Antrenor: Ioan Andone.
Pandurii: Mingote – Matei (min. 63 Popete), Viera, Chiricheş, Grecu – Voiculeţ, Nistor, Vranjes – Băcilă (min. 69 Brata), Apostu (min. 78 Pleaşcă), Cardoso. Antrenor: Petre Grigoraş.
Arbitri: Adrian Comănescu – Daniel Hulubei, Stelian Slabu.
Cartonaşe galbene: Diabate (min. 20) / Băcilă (min. 42), Popete (min. 88), Mingote (min. 91), Grecu (min. 95)
www.sportingorj.ro
Bravo baieti, meritati multe felicitari pt ceea ce ati facut azi si mai ales pt ca l-ati facut pe javra de porcea_borcea sa plece de la stadion imbufnat! ce ma bucur cand vad ca echipele sportive din Gorj bat echipele lu’ dinamo: anul trecut m-am bucurat cand i-am batut si noi pe dinam***tiiDE la baschet si apoi astia au retrogradat: de vreo 2 ani am tot batut pe dinam***tii de la handbal (acum chiar dak is la brasov, tot potai au ramas! si mai ales ma bucur cand batem sau cand ii incurcam pe dinam***ti la fotbal. felicitari Pandurii! sper sa le facem viata grea si-n continuare !
ha, ha, ha… in sfarsit vad si eu un comment la stirile din fotbal!… mare performanta si pentru pandurii astia… in afara de aia de a cheltui banii degeaba
si de aia nu mai poti u dormi noaptea … FOTBALUL E PESTE CE JUCATI VOI IN SALA LU carciumar .. e alt nivel …
bv luka 😛
era o faza faina ieri pe la un radio cu luka, da’ n’am eu chef acu’ sa detaliez. si mai tare e aia cu nivelu’… buna gluma voastra! zau de nu :)))))))))))))))))
ai maxima dreptate, fotbalul e de alt nivel….fotbalistii mai au putin si il ajung in intelegerea universului pe einstein…in sala nu e nimeni care sa-ti scuipe seminte in cap si indivizi care sa te ameteasca cu respiratia lot bahica…
Apropo chiar nu se sesizeaza nimeni cu privire la neregulile de la panduri