Tehnicianul Pandurilor, Petre Grigoraş, crede că Universitatea Cluj este o echipă pe care gorjenii ar fi trebuit să o învingă, egalul cu care s-a încheiat însă partida de la Alba Iulia fiind reztultatul lipsei de concentrare a jucătorilor săi în anumite momente ale jocului.
Grigoraş a declarat că şi-a atenţionat elevii la pauza meciului cu U Cluj, moment în care Pandurii conduceau cu 1-0: „De la pauză le-am spus că dacă vom trata la fel cum am tratat ultimele minute nu o să reuşim să păstrăm rezultatul. A fost o lipsă de luciditate, a fost şi o greşeală în apărare, am primit gol la o fază care nu anunţa nimic. Ne-am făcut singuri meciul greu. Important e că am revenit în joc, nu am căzut psihic, am avut situaţii de gol pe care le-am ratat”.
Pandurii au trecut peste cel de-al treilea joc fără înfrângere după ce a evoluat de două ori în deplasare, cu Rapid şi U Cluj, şi o dată pe teren propriu, în compania celor de la FCM Târgu Mureş, vineri trupa lui Grigoraş urmând a juca din nou pe teren propriu, la Drobeta Turnu Severin, contra celor de la FC Braşov.
www.sportingorj.ro