RSS post comments feeds rss email feeds twitter

De două ori 0-2 în liga a 3-a!

/ 14 martie 2016
Etapa a 15-a a fost una cu ghinion pentru reprezentantele Gorjului din Liga a 3-a, acolo unde, în seria a IV-a, atât Pandurii II cât și Minerul Motru, au terminat runda fără victorie, fără punct cucerit, dar și fără gol marcat.

Pandurii II, după remiza obținută pe teren propriu în fața celor de la Performanța Ighiu din prima etapă disputată în 2016, a înregistrat primul eșec din acest an, 0-2 în deplasarea de la Ineu. CS Ineu a reușit ca prin această victorie, adusă de golurile lui Huțanu și Ciocan, ultimul marcând în prelungiri, din penalti, să egaleze la puncte echipa antrenată de Claudiu Mocioi. Tot cu 2-0 a pierdut și Minerul Motru în deplasarea de la Sebiș, partida disputată contra celor de la Național, Negoescu deschizând scorul în minutul 11, în vreme ce tabela a fost închisă de golul marcat de Sas în primul minut al prelungirilor.

În etapa de la sfârșitul acestei săptămâni, echipele gorjene vor avea ocazia de a se revanșa în fața propriilor suporteri. Minerul Motru pare a avea o misiune facilă în fața lanternei roșii, Millenium Giarmata strângând până acum doar cinci puncte în această stagiune. Nici Pandurii II nu ar trebui să aibă prea mari emoții, echipa târgujiană urmând a primi la Rovinari vizita celor de la Cetate Deva, și ea aflată în subsolul clasamentului.

www.sportingorj.ro
Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.