RSS post comments feeds rss email feeds twitter

În sfârșit, victorie!

/ 22 octombrie 2015
Echipa de handbal a reușit să ia toate punctele puse în joc cu CSM Ploiești, după trei etape de secetă, în care Energia nu a cunoscut gustul succesului.

img_6241-qpr

CSM Ploiești a venit la Târgu Jiu cu trei victorii în buzunar din ultimele patru partide, însă prahovenii au arătat și în Sala Sporturilor că nu le priesc deplasările. Totuși, aceștia au stat în coasta trupei lui Bozo Rudic până la pauză, scorul fiind egal, 12-12. Filmul s-a rupt în partea secundă, când încercările apatice ale ploieștenilor de a-și impune jocul nu au dat roade, chiar dacă s-au aflat de două ori în avantaj imediat după ieșirea de la cabine, la 13-12 și 14-13. Energia a început să se desprindă fără prea mari bătăi de cap, asta și datorită siguranței venite din poartă, acolo unde Șelaru a fost în zi mare. Cea mai mare diferență în favoarea Energiei s-a înregistrat în minutul 51, la 22-16. Finalul nu a adus nicio surpriză, iar gorjenii nu au făcut altceva decât să-și consolideze victoria, 27-22, prima a sârbului Rudic pe banca tehnică olteană.

Pe lângă Antonaru și Dragnea, jucători care au dat Energia pe Ploiești, pe parchetul sălii de la Târgu Jiu a revenit și extrema Marius Mihoci, ajuns la 35 de ani. Cu Mihoci în lot, Energia a participat în Cupa EHF, în ediția 2006/2007.

„Nu se poate spune că am câştigat singur meciul de azi, pentru că s-au dat 27 de goluri. Băieţii au jucat extraordinar. Din punctul meu de vedere Mădălin Ţuţu, din nou a făcut un meci bun, chiar dacă a mai şi ratat, dar este într-o formă extraordinară. A făcut bine că nu l-a lăsat pe Cristi Antonaru să închidă poarta şi astfel să-şi ia revanşa în faţa noastră. În atac echipa a făcut un joc destul de bun, chiar dacă au fost mai multe greşeli. Dar, decât ca la Timişoara unde am făcut mai puţine greşeli şi am luat bătaie, mai bine mai multe greşeli şi să câştigăm” – George Șelaru, jucător Energia.

www.sportingorj.ro
Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.