RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Au început lucrările la demolarea „Municipal”-ului

/ 22 iulie 2015
Cu un termen de executare de 45 de zile, demolarea Stadionului Municipal din  Târgu Jiu a demarat marți cu demontarea gardurilor ce împrejmuiesc tribunele.

20150721_193523Pentru demolarea vechiului stadion s-au pus la bătaie două milioane de lei, bani pe care-i va încasa firma ce a câștigat licitația, însă Primăria Târgu Jiu vrea să recupereze mare parte din acești bani, dacă nu chiar să obțină și un mic profit, din valorificarea mai multor obiecte de inventar. Gardurile, scaunele, nocturna și tabela sunt doar câteva din obiectele pe care Primăria le dorește valorificate, așa că operațiunea de demolare a vechiului stadion trebuie să se facă având în vedere și acest fapt. Organziarea șantierului presupune ca după desfacerea gardurilor și demontarea scaunelor să se treacă la demolarea vechilor tribune și apoi la demontarea nocturnei, probabil una dintre cele mai migăloase și dificile operațiuni. Din păcate, se pare că operațiunile de construcție nu pot fi desfășurate simultan cu cele de demolare, lucru pe care Primăria l-ar fi dorit pentru ca timpul în care noua arenă să fie gata să fie cât mai scurt.garduri

20150721_193529www.sportingorj.ro

 

 

Comentează!

1 Comentariu până acum

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.